Alcoolul dăunează grav sănătăţii mintale. Secţia de psihiatrie a spitalului din Vaslui este arhiplină

Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Vaslui a devenit neîncăpătoare după ce foarte multe persoane au consumat alcool în exces. Medicii spun că doar o treime din bolnavii diagnosticaţi cu dependenţă de alcool, reuşesc să depăşească această problemă.
Filip Stan
21 oct. 2015, 10:05
Alcoolul dăunează grav sănătăţii mintale. Secţia de psihiatrie a spitalului din Vaslui este arhiplină

Şeful de secţie, dr. Aurelian Străulea, spune că toţi cei care ajung la urgenţă din cauza consumului exagerat de alcool sunt redirecţionaţi către secţia de Psihiatrie.

„În general, avem înregistraţi foarte mulţi pacienţi care dezvoltă anumite afecţiuni din cauza consumului excesiv de alcool, dar în această perioadă a anului numărul lor creşte. La această dată, în secţie, aproximativ jumătate dintre pacienţii internaţi au probleme din cauza dependenţei de alcool. Pentru astfel de persoane există tratamente foarte bune. Dependenţa de alcool se tratează. Cel mai important este, însă, ca ei să-şi conştientizeze situaţia, să admită că au o problemă şi să fie foarte cooperanţi pe parcursul tratamentului. În caz contrar, şansele de reuşită sunt foarte mici”, a apus medicul Aurelian Străulea, potrivit radioiasi.ro.

Acesta a mai spus că doar o treime dintre cei care sunt dependeţi de alcool  reuşesc să depăşească această problemă. Din păcate, cei mai mulţi refuză să fie trataţi după ce părăsesc spitalul, ajungând astfel în stare mult mai gravă cu psihoze alcoolice, depresii sau tentative de suicid.

Citeşte şi STUDIU: Vinul Roşu, benefic în cazul diabeticilor

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
Prima reacție a lui Marius Șumudică după ce a refuzat oferta lui CFR Cluj: „Am principiile mele!”. Ce spune despre variantele Mutu și Kopic
Capital.ro
România pierde aproximativ 680 MW după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Importurile de energie devin principala soluție pentru acoperirea deficitului
Playtech.ro
Ai trimis bani către un IBAN greșit. Mai poți anula transferul după ce a fost făcut?
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe
iamsport.ro
Consideră că Becali trebuie să aducă alt antrenor în locul lui Baciu la FCSB: ”Nu ar trebui păstrat principal!”
MediaFlux
Horoscop 13 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii greșite
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat