Sfârşit tragic pentru un român în Germania. Bărbatul a ars de viu

Un botoşănean şi-a pierdut viaţa în urma unei tragedii petrecute în noaptea de luni spre marţi în Germania şi în care au murit în total patru români. Cei patru conaţionali, cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, erau cazaţi la mansarda unei pensiuni din orăşelul Pforzheim, aflat la câţiva kilometri de Stuttgart, care a fost cuprinsă de flăcări în plină noapte.
Iulian Tudor
21 oct. 2015, 11:45
Sfârşit tragic pentru un român în Germania. Bărbatul a ars de viu

Deocamdată, cauzele izbucnirii incendiului nu se cunosc, poliţia germană avansând mai multe ipoteze, printre care o defecţiune sau o neglijenţă, însă focul s-a dezvoltat fulminant, cuprinzând în câteva minute întreaga mansardă, scrie monitorulbt.ro.

Citeşte şi Român prins la furat în din Italia, ÎMPUŞCAT MORTAL de proprietarul casei

Alerta a fost dată în jurul orei 00.07, când cei cazaţi în pensiune au fost treziţi de o bubuitură puternică. Au urmat clipe dramatice, oamenii treziţi din somn încercând să se salveze care şi cum putea. Chemaţi să intervină, pompierii au ajuns cu mai multe autospeciale, însă la sosirea acestora mansarda ardea în totalitate. În timp ce unele echipaje lucrau pe scări la decopertarea clădirii pentru a îndepărta materialele care întreţineau arderea şi pentru a asigura evacuarea fumului din clădire, alte echipe au intrat în clădire pentru a-i salva pe rezidenţi.

Patru români nu au mai avut nicio şansă de supravieţuire, iar alte 16 persoane cazate în hotel au suferit leziuni, două fiind în stare foarte gravă. Un alt bărbat surprins de incendiu a ajuns la spital, după ce a sărit de la etaj încercând să se salveze.

Numele victimelor nu au fost făcute publice.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
„Kornev, nu știai cu cine te pui! Cu DAVID POPOVICI!”. Emil Hossu Longin, comentariu istoric al finalei 100 de metri de la Europenele de la Paris. Video
Capital.ro
Dispozitiv incendiar, plasat lângă Ambasada României din Berna. MAE confirmă: A fost deschisă o anchetă
Playtech.ro
Vacanța din octombrie 2026. Câte zile libere vor avea elevii și când se întorc la școală
Adevarul
Cafeaua s-ar putea scumpi cu 332%, iar citricele cu 82%. Noile reguli pregătite de Bruxelles
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
”Neluțu Varga l-a sunat pe Dan Petrescu să mă scoată din echipă”. Un fost golgheter de la CFR Cluj povestește despre teroarea din Gruia
MediaFlux
Putin amenință din nou toate țările NATO! Rusia trece la acțiune
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat