Fostul secretar de stat de la Educaţie, RECLAMAT pentru „atitudine sexistă” la Consiliul Discriminării

Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) sesizează Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în cazul fostului secretar de stat, Vasile Şalaru, considerând "inacceptabile, de-a dreptul revoltătoare declaraţiile şi poveţele" acestuia.
Ionela Marcu
22 oct. 2015, 10:00
Fostul secretar de stat de la Educaţie, RECLAMAT pentru

Secretarul de stat Vasile Șalaru și-a depus demisia, după ce, în urmă cu câteva zile, conform presei locale, a declarat că fetele ar trebui să învețe „să meargă frumos”, cu „pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții”.

AID consideră că declaraţiile şi „poveţele” secretarului de stat  sunt „jignitoare şi inacceptabile la adresa tinerei generaţii, în raport cu statutul acestuia”.

„Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) consideră inacceptabile, de-a dreptul revoltăroare declaraţiile şi „poveţele” Secretarului de Stat din învăţământul preuniversitar, Vasile Şalaru, care a afirmat că una dintre prioritățile pe care învățământul preuniversitar ar trebui să le aibă în vedere este să învețe elevele cum «să meargă frumos», «să fie gazde bune» și «cum se servește ceaiul». Mai mult decât atât, acesta a declarat că elevele din România ar trebui să se ghideze după dictonul «Pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții»”

Considerăm jignitoare declaraţiile Secretarului de Stat la adresa tinerei generaţii, aceasta având nevoie de modele de comportament din partea oamenilor, oficialilor care coordonează sistemul educaţional preuniversitar, responsabili cu educarea elevilor, şi nicidecum de un „apostol” promotor al unei atitudini sexiste, a unei educaţii de pension.

CITEŞTE ŞI CURSURI SPECIALE pentru ELEVE. Secretar de stat în MEN: „Pieptul în faţă, dosul în spate, să leşine băieţii”

Astfel, Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei sesizează Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitându-i acestuia să ia măsurile care se impun faţă de atitudinea sexistă a Secretarului de stat Vasile Şalaru.

Totodată, AID solicită şi Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, domnul Sorin Cîmpeanu, să ia masările necesare în acest caz, astfel de persoane neavând ce căuta într-un sistem educaţional sănătos”, prcizează AID într-un comunciat de presă. 

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Dinamo sau Rapid? MM Stoica a ales adversara FCSB-ului la barajul pentru Conference League: „S-a ajuns la două semifinale”
Capital.ro
Șoferii care trebuie să obțină un alt permis de conducere. Se face solicitare și se achită taxa. Cel național nu este recunoscut
Playtech.ro
Evaluare Națională 2026, clasa a II-a: prima probă are loc pe 12 mai. Cum sunt structurate testele, cât durează și cum vor fi folosite rezultatele
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Tatăl fetei de 18 ani ucise în Bihor, primele declarații după ce presupusul criminal a fost prins. Bărbatul îi acuză pe polițiști: „M-am rugat în genunchi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Lovitură la Tribunal pentru omul care visa să ia FCSB! Marian Ceaușescu a izbucnit: ”Șpăgarule!”
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi