Băiatul de 16 ani care a ÎNJUNGHIAT o tânără în Bistriţa, REŢINUT

Băiatul de 16 ani care a înjunghiat mortal pe stradă o tânără de 19 ani, în Bistriţa, a fost reţinut. Băiatul este deosebit de violent. Polițiștii au aflat că şi-a bătut iubita gravidă până când aceasta a pierdut sarcina.
Iulian Tudor
25 oct. 2015, 06:35
Băiatul de 16 ani care a ÎNJUNGHIAT o tânără în Bistriţa, REŢINUT

Tânăra de 19 ani care, sâmbătă, a fost înjunghiată pe stradă în municipiul Bistrița, în apropierea Instituției Prefectului, de către un băiat de 16 ani, a murit la spital.

Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, agresorul fiind cercetat pentru omor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului, procuror-șef Angela Sângeorzan, fata, care se afla împreună cu tatăl ei pe stradă, a căzut victimă agresorului, de etnie romă, după ce între părintele ei și băiat a existat un schimb de replici, ca urmare a unui conflict anterior.

Din primele cercetări, se pare că adolescentul ar fi vrut să îl atace pe tată, însă fata a sărit să își apere părintele și a fost înjunghiată.

Fata a fost rănită cu un cuțit în zona abdominală și, deși medicii de la Spitalul de Urgență Județean din Bistrița au supus-o de îndată unei operații, aceasta nu a mai putut fi salvată.

Agresorul este originar din localitatea Viile Tecii, dar locuia fără forme legale în municipiul Bistrița.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Ce s-a întâmplat, de fapt, în cazul femeii de 49 de ani, călcate de tren în Petroșani. Cum și-a salvat fata cu câteva clipe înainte de impact: „A revenit să ia un cărucior”
Capital.ro
Amenzi de până la 1.500 de lei pentru șoferi. O primărie introduce reguli noi pentru parcări. Vor fi obligați să mute mașina
Playtech.ro
Cea mai scumpă legumă din lume crește pe gardurile din România, dar aproape nimeni nu o culege. „Aurul alb” valorează și 1.000 de euro kilogramul
Adevarul
De ce evită tot mai mulți români să vorbească cu vecinii și cum a dispărut ideea de comunitate
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ionuț, un tânăr de 22 de ani din Prahova, este căutat de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors
iamsport.ro
O veste bună și una foarte proastă pentru suporterii Stelei
MediaFlux
PAPARAZZI Ștefan Bănică Junior taie linia continuă cu BMV-ul decapotabil prin oraș! Bolidul roșu sare-n ochi FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți