Nora lui Virgil Măgureanu a mers la DNA să depună o plângere împotriva fostului şef al SRI VIDEO

Alina Măgureanu, nora fostului șef al SRI Virgil Măgureanu, s-a prezentat luni la sediul DNA, ea declarând că a venit să depună o plângere penală împotriva acestuia.
Iulian Tudor
26 oct. 2015, 13:06
Nora lui Virgil Măgureanu a mers la DNA să depună o plângere împotriva fostului şef al SRI VIDEO

Ulterior Alina Măgureanu a ajuns și la secția de poliție a sectorului 1, unde a declarat că a depus mai multe plângeri împotriva familiei Măgureanu pentru violență domestică, intimidare și amenințare, dar și pentru fapte de corupție.

Sunt foarte multe plângeri. Am foarte multe dosare pe rol. De un an de zile mă chinui cu justiția din România și cu instituțiile abilitate. La secția nr. 2 nu vreau să mai calc, este un aparat corupt. De aceea am fost și la Parchet mai devreme. Sper să se facă dreptate. Sunt foarte supărată pe legea din România. Am încredere în DNA pentru că am văzut nenumărate situații în care și-a făcut treaba„, a declarat fosta noră a lui Virgil Măgureanu, potrivit b1.ro.

Acesta a declarat că a fost amenințată de către fostul director al SRI.

Am primit amenințări prin intermediul contabilei. Documentele de la firma pe care o dețin sunt sechestrate în seiful dânsului. Am fost tâtrâtă într-un proces penal de foștii socri„, a mai spus ea.

Alina Măgureanu a mai spus că a fost supusă violenței domestice de către fostul ei soț, Marian Măgureanu.

M-am dus bătută la secția 2, cu copilul de mână. Mi s-a spus să-mi rezolv singură problemele. Am cerut ordin de protecție și mi s-a spus că nu știu cu cine mă pun. Îmi este foarte frică. Am primit amenințări cu moartea pe stradă. (…) Mama mea are un proces pe rol la Tribunalul de la Buftea. Am fost amenințată de către foștii socri că se va ajunge la acest proces dacă spun ceva din cea am văzut în acea familie. (…) Mie mi s-a demonstrat până în acest moment că familia Măgureanu reprezintă legea și pot să aduc proble. Am foarte multe probe și îmi asum tot ceea ce spun„, a mai spus ea.

Întrebată despre faptele de corupție pentru care a depus plângere la DNA, Alina Măgureanu a spus că e vorba despre trafic de influență și dare și luare de mită.

VIRGIL MĂGUREANU, pus sub acuzare. Fostul şef al SRI şi-a ieşit din fire la Parchet: „E o întrebare NEROADĂ”

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Veste de ultimă oră pentru „gladiatorul” Vali Crețu! Gigi Becali i-a decis viitorul la FCSB
Capital.ro
Reguli la bloc. Refuzul de plată poate aduce penalități și procese. Ce obligații are proprietarul de apartament
Playtech.ro
Cele mai criticate stațiuni de pe litoralul bulgăresc în recenziile turiștilor. Unde spun românii că au fost dezamăgiți de servicii
Adevarul
Răsturnare de situaţie în cazul copilului de 2 ani mort lângă un tobogan gonflabil. Care este, de fapt, cauza decesului
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este băiețelul care și-a pierdut viața în timp ce se afla pe un tobogan gonflabil, în Satu Mare. Părinții sunt devastați
iamsport.ro
Cristi Chivu este supărat pe un antrenor român: ”Nu uită chestia asta!”
MediaFlux
Ce este complet interzis să faci în cele două zile de Rusalii! Toți credincioșii trebuie să știe asta pe 31 mai și 1 iunie 2026
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți