Stele foarte tinere, descoperite într-un loc neaşteptat: în apropierea nucleului Căii Lactee FOTO

O echipă de astronomi a anunțat descoperirea unui grup de tinere stele, abia aprinse, într-unul dintre locurile în care s-ar fi așteptat cel mai puțin: în apropiere de nucleul Căii Lactee, conform unui material publicat în ultimul număr al revistei Astrophysical Journal Letters.
Iulian Tudor
29 oct. 2015, 17:54
Stele foarte tinere, descoperite într-un loc neaşteptat: în apropierea nucleului Căii Lactee FOTO

Această descoperire remarcabilă sugerează că o forță necunoscută a declanșat procese de formare a stelelor în centrul galaxiei noastre și demonstrează că există în continuare surprize de descoperit chiar și în vecinătatea noastră cosmică, potrivit Agerpres.

Universul este un loc misterios, format în proporție covârșitoare din energie întunecată (73% din masa-energia Universului) și din materie întunecată (23% din masa-energia Universului) în timp ce materia ordinară, din care sunt formate stelele și planetele dar și oamenii reprezintă foarte puțin din masa-energia Universului (aproximativ 4%).

Înaintea acestei descoperiri astronomii considerau că nucleul galactic al Căii Lactee conține în principal stele vechi cu vârsta de ordinul miliardelor de ani.

Descoperirea a fost realizată prin analiza datelor obținute în aproape patru ani de observații ale centrului galactic — între 2010 și 2014 — prin intermediul telescopului VISTA de la Observatorul Paranal din Chile și constă într-o „fâșie” de 35 de stele foarte tinere aflate în nucleul galactic.

Aceste stele aparțin clasei Cefeidelor, clasă de stele variabile, gigante sau supergigante galbene, de 4 până la 15 ori mai masive decât Soarele și de 100 până la de 30.000 de ori mai luminoase decât astrul zilei. Strălucirea stelelor din această clasă variază de la 0,1 la 2 magnitudini potrivit unei perioade bine definite, cuprinsă între 1 și 135 de zile, aceste pulsații de lumină fiind folosite de astronomi pentru a calcula cu mare precizie distanța de la Pământ până la aceste stele.

„Toate cele 35 de stele Cefeide descoperite sunt mai tinere de 100 de milioane de ani. Cea mai tânără dintre ele are în jur de 25 de milioane de ani”, a declarat Dante Minniti, co-autor al studiului și cercetător la Universitatea Andres Bello din Santiago de Chile.

Pentru comparație, Soarele, o stea aflată la deplina maturitate, are vârsta de aproximativ 4,5 miliarde de ani, adică de 180 de ori mai bătrână decât cea mai tânără dintre aceste stele nou-descoperite.

Această descoperire „implică faptul că există un proces continuu de naștere stelară în regiunea centrală a Căii Lactee în ultimii 100 de milioane de ani”, conform studiului.

Telescopul VISTA, în infraroșu, este folosit pentru cartografierea nucleului Căii Lactee, această regiune a galaxiei noastre fiind ascunsă privirii. Centrul galactic este învăluit de nori cosmici întunecați și nu poate fi observat prin telescoapele optice.

În prezent astronomii nu cunosc cu exactitate care este distanța dintre sistemul nostru solar și centrul galactic. Însă, profitând de natura pulsatilă a Cefeidelor, astronomii pot calcula cu o mai mare precizie această distanță și pot realiza chiar și o hartă 3D a centrului Căii Lactee.

Un următor pas pentru astronomi este de a determina dacă aceste 35 de Cefeide tinere chiar s-au format în centrul galactic sau au migrat spre acesta din regiuni mai îndepărtate. Răspunsul la această întrebare ne va îmbogăți înțelegerea despre trecutul și viitorul galaxiei noastre dar și despre alte galaxii spiralate similare din Univers.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Surpriză! De unde a primit Zeljko Kopic ofertă ca să plece de la Dinamo. Nicolescu: ”Știu! E o chestiune discutată intern”. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă amenzile în România! Informația care ar putea dispărea definitiv din procesul-verbal
Playtech.ro
La ce vârstă au voie copiii să stea pe locul din dreapta față. Ce prevede legea
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Fostul mare campion al României a tunat după evenimentul dedicat Nadiei Comăneci: ”Un show grotesc, de prost gust. De ce trebuie ca toate gimnastele să stea permanent în umbra unui singur nume?”
MediaFlux
De la 1 iulie crește salariul minim pe economie, dar scade cu 100 de lei valoarea neimpozabilă. La cât ajunge netul
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți