Proces la Tribunalul Vâlcea: Cursul francului elveţian, îngheţat la data acordării unui credit

La Tribunalul Vâlcea, o persoană a câștigat procesul cu o instituție financiară unde obținuse un credit în franci elvețieni. Astfel, în urma deciziei, împrumutul va fi returnat la valoarea cursului de la data la care a fost semnat contractul.
Iulian Tudor
30 oct. 2015, 11:45
Proces la Tribunalul Vâlcea: Cursul francului elveţian, îngheţat la data acordării unui credit

O persoană fizică a câștigat, la Tribunalul Vâlcea, prin decizie definitivă, procesul cu o instituție financiară unde obținuse credit în franci elvețieni. În urma deciziei, împrumutul va fi returnat la valoarea cursului din momentul semnării contractului.

„Admite apelul. Modifică în parte sentința în sensul că admite acțiunea formulată împotriva pârâtei Credit Europe Ipotecar IFN. Constată caracterul abuziv al clauzei de risc valutar și dispune eliminarea acestuia. Stabilizează (îngheață) cursul de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului pentru toată perioada de derulare a contractului și denominează plățile în moneda națională. Obligă pârâta la restituirea sumelor încasate în temeiul clauzei constatată abuzivă. Menține restul dispozițiilor sentinței. Obligă intimata la 2.000 lei cheltuieli de judecată către apelant. Definitivă. Pronunțată în ședința publică azi 27 octombrie 2015”, se arată în minuta emisă vineri de Tribunalul Vâlcea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Momente dramatice pentru Ștefan Baiaram: tatăl său a făcut dublu infarct şi se află în stare critică!
Capital.ro
România se confruntă cu o problemă economică imensă. Radu Georgescu trage un semnal de alarmă: Duce la prăbușirea monedei și hiperinflație
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT