Secretarul general adjunct al NATO, în vizită în România şi Polonia

Secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, va efectua săptămâna viitoare o vizită în România şi în Polonia, unde se va întâlni cu mai mulţi oficiali de rang înalt, inclusiv cu preşedinţii celor două ţări, şi va participa la o serie de reuniuni.
Iulian Tudor
30 oct. 2015, 16:27
Secretarul general adjunct al NATO, în vizită în România şi Polonia

Secretarul general adjunct al NATO va ajunge în România, pe 3 şi 4 noiembrie, şi se va întâlni cu preşedintele român, Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat NATO. La Bucureşti, Vershbow va avea de asemenea o întâlnire bilaterală cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda.

El va susţine marţi un discurs în cadrul conferinţei Voice of the Flank Security Forum, organizată de German Marshall Fund of the United States.

Miercuri, ambasadorul Vershbow va participa la reuniunea regională între liderii a nouă state din cadrul NATO, care va fi găzduită la Bucureşti de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de omologul său polonez, Andrzej Duda.

Secretarul general adjunct al NATO se va întâlni, joi, cu oficiali de rang înalt în capitala Poloniei, iar vineri va susţine un discurs la Forumul pentru Securitate de la Varşovia.

O reuniune la vârf între liderii a nouă ţări din Europa Centrală şi de Est membre NATO urmează să aibă loc pe 4 noiembrie la Bucureşti, în vederea examinării provocărilor la adresa securităţii în estul şi sudul Alianţei Nord-Atlantice.

În afară de şefii de stat ai României şi Poloniei, la summit vor lua parte oficiali de rang înalt din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania şi Slovacia.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Uluitor! De ce i-ar fi mai bine Universității Craiova în Conference League decât în Europa League
Capital.ro
Permis auto 2026. Un document nu mai trebuie adus la ghișeu. Ce acte rămân obligatorii pentru dosar
Playtech.ro
Meseria pentru care se fac cele mai multe angajări în România. Sunt disponibile peste 3.000 de posturi
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
Victor Becali a numit următorul transfer important din fotbalul românesc: ”Are calități!”
MediaFlux
Horoscop 21 august 2026. Ziua care poate schimba totul pentru 4 zodii. Norocul apare exact când nu se mai așteaptă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat