Strategia de dezvoltare a portului Galaţi a fost finalizată

Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați, în parteneriat cu firma de consultanță Ernst&Young, a organizat, luni, conferința de închidere a proiectului Programul Strategic de Dezvoltare a Portului Galați, având ca orizont de timp perioada 2014 - 2035.
Filip Stan
02 nov. 2015, 14:55
Strategia de dezvoltare a portului Galaţi a fost finalizată

Proiectul finanțat în cadrul Programului Operațional Sectorial Transport a avut o valoare totală de 440.844 euro, dintre care 310.249 euro finanțare nerambursabilă, iar restul cofinanțare de la bugetul de stat.

„Obiectivul general al proiectului: integrarea portului Galați în fluxul intermodal de mărfuri și pasageri, se înscrie în linia principalelor măsuri stabilite în strategia Uniunii Europene 2050 prin includerea portului Galați într-un sistem multimodal care urmărește eliminarea blocajelor și barierelor esențiale a rețelei europene de transport”, a declarat Irina Trandafir, asistent coordonator al proiectului.

Potrivit reprezentantului Ernst&Young, Paul Ilău, în cadrul proiectului a fost definit un portofoliu de proiecte menite să integreze portul Galați în fluxurile internaționale de mărfuri și de pasageri și să-l transforme într-un motor de creștere și dezvoltare economică pentru comunitatea locală. Principalele patru proiecte de infrastructură sunt Modernizarea Danei 32 din Portul Docuri; Identificarea de soluții pentru reducerea colmatării fluviului; Platforma multimodală Galați și Terminalul de gaze naturale lichefiate.

Printre oportunitățile pe care Portul Galați le-ar putea valorifica s-ar număra existența unor fluxuri de marfă cu potențial ce ar putea fi atrase la Galați, contextul geopolitic favorabil pentru Galați ca zonă de stabilitate, accesul la finanțare europeană. Principalele rute cu potențial de atragere a traficului de mărfuri de către portul Galați sunt Asia-Europa, în special relația cu China; Marea Baltică—Marea Neagră; Europa-Marea Caspică, inclusiv Georgia; Europa de Vest—Europa de Est.

„Proiectul permite o prognoză a investițiilor ce urmează a fi făcute în portul Galați până în 2026, care sperăm că vor revitaliza industria portuară și navală”, a declarat președintele Consiliului de Administrație al APDM Galați, Nicolae Tivilichi.

Prezent la conferința de închidere, prefectul de Galați, Dorin Otrocol, și-a exprimat mulțumirea față de faptul că gălățenii au învățat să facă proiecte europene.

„E bine că și finalizăm proiecte și mă bucur că particip la conferința de închidere a unui astfel de proiect cu finanțare europeană. Sper ca acest proiect să ajute portul și comunitatea atât pentru mărirea fluxului transportului de mărfuri, dar și de pasageri. Este un lucru extraordinar că am învățat să scriem proiecte, știm să le închidem și știm să folosim bani europeni”, a spus Otrocol.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Cele 4 transferuri pe care le face Marius Șumudică dacă preia CFR Cluj. „Te bați la play-off”. Exclusiv
Capital.ro
Românii care lucrează în Germania, afectați de o nouă regulă: pot primi mai puțini bani la salariu fără să fie anunțați
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat