Un nou VatiLeaks: Un prelat şi o tânără funcţionară au divulgat documente confidenţiale de la Vatican

Vaticanul a anunțat luni arestarea unui prelat spaniol și a unei experte în rețelele de socializare, acuzați de divulgarea de documente confidențiale ale Sfântului Scaun, la trei ani după scandalul 'Vatileaks' care a afectat pontificatul papei Benedict al XVI-lea. 
Filip Stan
03 nov. 2015, 09:40
Un nou VatiLeaks: Un prelat şi o tânără funcţionară au divulgat documente confidenţiale de la Vatican

Monseniorul Vallejo Balda, 54 de ani, apropiat al Opus Dei (structură a Bisericii catolice al cărei scop este să contribuie la munca de evanghelizare a Bisericii, răspândind chemarea universală la sfințenie în viața de zi cu zi) și secretar al fostei Comisii pentru organizarea structurilor economice și administrative ale Sfântului Scaun (COSEA), a fost convocat de Jandarmeria Vaticanului la sfârșitul săptămânii trecute împreună cu Francesca Chaouqui, 33 de ani, și ea membră a COSEA.

COSEA a fost înființată în 2013 și ulterior dizolvată, în urma unor propuneri de reformă făcute papei. După numirea sa la COSEA, Francesca Chaouqui a devenit subiect de presă pentru stilul său modern și neconformist, contrastând cu mediul auster de la Vatican, și pentru postările sale pe Twitter, neautorizate și criticate, informează Agerpres.

Monseniorul Vallejo Balda și doamna Chaouqui au fost audiați sâmbătă și duminică, iar după interogatorii au fost arestați. Chaouqui a fost apoi eliberată „ca urmare a colaborării sale cu anchetatorii”. Ancheta durează de mai multe luni, iar situația prelatului spaniol urmează să fie evaluată de procurorul Vaticanului.

Citeşte şi Dezvăluiri ULUITOARE. MINORI români, RECRUTAŢI pentru relaţii SEXUALE cu PREOŢI de la Vatican

Potrivit presei italiene, s-ar fi comis un furt de date din computerul controlorului general de finanțe al Vaticanului, italianul Libero Milone, al cărui birou se află nu departe de piața Sf. Petru. Expertul financiar numit de papă în iunie este însărcinat cu auditul tuturor administrațiilor micului stat.

În urmă cu trei ani, documente confidențiale ale papei Benedict al XVI-lea au fost publicate în presa italiană și reunite într-o carte a jurnalistului italian Gianluigi Nuzzi, după scurgeri de informații puse pe seama majordomului Suveranului Pontif. Acest scandal a primit numele de ‘Vatileaks’. Alte două lucrări care ar trebui să apară curând promit noi dezvăluiri despre afacerile financiare ale Sfântului Scaun. Una dintre ele, semnată tot de Nuzzi, este legată de cei doi suspecți arestați în weekend, iar cealaltă îi aparține jurnalistului Emiliano Fittipaldi de la revista L’Espresso.

Fără să-l citeze pe Gianluigi Nuzzi, Vaticanul a făcut luni referire la ‘Vatileaks’, neexcluzând un nou proces, și a lansat justiției italiene un apel la o „colaborare internațională” pentru a-i urmări pe autorii celor două cărți. „Divulgarea de documente rezervate este un delict pedepsit de legea Vaticanului promulgată în iulie 2013, după ‘Vatileaks'”, se arată într-un comunicat al Sfântului Scaun. Vaticanul subliniază că „și de această dată, ca și în trecut, este vorba despre o trădare gravă a încrederii acordate de papă”.

Monseniorul Vallejo și doamna Chaouqui au organizat o amplă recepție pe o terasă a Vaticanului cu prilejul canonizării papei Ioan Paul al II-lea, în aprilie 2014. Această recepție mondenă, la care a participat crema societății romane, a suscitat furia papei Francisc.

DailyBusiness
Ce mai poți să cumperi de 100 de lei în România anului 2025. Prețurile au crescut considerabil în ultimii ani
Spynews
Explozia din Dej ar fi fost provocată de victimă! Bărbatul care a murit ar fi suferit din cauza divorțului de fosta soție
Fanatik.ro
Gigi Becali, decizie radicală la FCSB: „Nu mai aduc asemenea jucători și nu e vorba despre discriminare”. Ce s-a întâmplat cu amenda de 20.000 de euro. Exclusiv
Capital.ro
ANAF schimbă regulile. Băncile transmit date despre clienți și conturi. Care va fi procesul
Playtech.ro
Produsul viral de la Lidl pe care toată lumea vrea să îl încerce. Costă doar 10 lei şi este gata de mâncat în câteva minute
Adevarul
Controversele din trecutul lui Fănel Bogos, patronul Vanbet anchetat de DNA: acuzații de mită, amenzi și un dosar de crimă nerezolvat
wowbiz.ro
Medicii au făcut anunțul despre starea lui Horia Moculescu, la scurt timp după ce a ajuns pe secția ATI: „Problemele, din păcate, își spun cuvântul...”
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Doliu în Familia Regală Britanică! A MURIT după ce a căzut de la o înălțime de 30 de metri
iamsport.ro
Relația neștiută dintre fostul iubit al Nadiei Comăneci și Adrian Mititelu: ”Eram înnebunit după el! Toți erau mască, eram fericit că mă vedeau cu el”
MediaFlux
Noua platformă informatică a CNAS. Anunț important pentru pacienți și medici
stirilekanald.ro
Au fost prinși de preot când făceau amor în biserică! Imagini șocante surprinse de camerele de supraveghere
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai