Dieselgate. Acţiunile Volkswagen s-au prăbuşit după extinderea scandalulului

Acţiunile Volkswagen înregistrau miercuri dimineaţă cel mai semnificativ declin din ultimele cinci săptămâni, după ce grupul german a anunțat că a găsit pentru prima dată indicii privind modificarea nivelului emisiilor și la vehiculele echipate cu motoare pe benzină, extinzând scandalul care până acum se concentra în jurul motoarelor diesel.
Filip Stan
04 nov. 2015, 11:52
Dieselgate. Acţiunile Volkswagen s-au prăbuşit după extinderea scandalulului

Marți, VW a recunoscut că a subestimat consumul de combustibil la aproximativ 800.000 de mașini vândute în special în Europa, iar acționarul său majoritar, Porsche Automobil Holding SE, a avertizat că aceste descoperiri ar putea afecta și mai mult rezultatele financiare. Cele mai recente revelații privind economia de combustibil și nivelul emisiilor de dioxid de carbon, care, conform VW, reprezintă un risc economic evaluat la aproximativ două miliarde de euro, au adâncit criza cu care se confruntă grupul german.

Citeşte şi Scandalul Volkswagen se extinde la motoarele pe benzină. Anunţ îngrijorător al grupului german

Luni, noi acuzații au fost lansate de Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA), conform cărora grupul german ar fi instalat softul care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale la 10.000 de vehicule cu motoare de trei litri și șase cilindri, ale brandurilor VW, Audi și Porsche, vândute începând din 2014 pe piața americană. Pe șosele, emisiile de oxid de azot pot fi de nouă ori mai ridicate decât limita legală, a anunțat luni EPA. Printre modelele amintite de EPA se află sedanul Audi A6, A7, A8, SUV-ul Audi Q5, VW Touareg și Porsche Cayenne.

Citeşte şi Scandalul Volkswagen, încep procesele. Acţionarii cer despăgubiri de 40 de miliarde de euro

Porsche a oprit comercializarea modelului diesel Cayenne în America de Nord. „Lucrăm intens pentru a rezolva problema cât mai rapid„, se arată în comunicatul Porsche. Porsche, care luna trecută și-a redus estimările privind rezultatele financiare din cauza scandalului, a anunțat că își menține actuala prognoză prognoză pentru un profit înainte de taxe între 0,8 — 1,8 miliarde de euro. Dar compania a avertizat că estimarea ar putea fi modificată în funcție de evoluțiile din scandalul emisiilor.

Miercuri, la Bursa de la Frankfurt, acțiunile VW au scăzut cu 8%, la 102,05 euro. De la începutul scandalului emisiilor, în 18 octombrie, VW a pierdut aproape 24 miliarde de euro din capitalizarea bursieră.

Un purtător de cuvânt al VW a anunțat că cele aproximativ 800.000 de mașini la care a fost subestimat consumul de combustibil fac parte din brandurile Volkswagen (Polo, Golf și Passat), Audi ( A1 și A3), Skoda Octavia, Seat Ibiza și Seat Leon. Majoritatea vehiculelor afectate au motoare diesel TDI pe benzină de 1,4, 1,6 și doi litri. Singurul motor pe benzină este de 1,4 litri dar numărul vehiculelor afectate este foarte limitat’, a explicat purtătorul de cuvânt.

Costurile totale cu care se confruntă VW din cauza scandalului emisiilor au ajuns probabil la aproximativ 13,2 miliarde de euro, a estimat analistul Jose Asumendi de la JPMorgan Chase & Co.

Compania germană a dat asigurări că va începe imediat să discute cu ‘autoritățile responsabile’ despre măsurile luate în acest caz.

Chiar de la început am făcut presiuni pentru o clarificare implacabilă și cuprinzătoare a evenimentelor. Nimeni și nimic nu ne va opri. Este un proces dureros dar este singura noastră alternativă„, a afirmat directorul general Matthias Mueller.

Reprezentanții VW au recunoscut luna trecută că au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor și au anunțat că 11 milioane de vehicule diesel cu motoare de patru cilindri vândute în întreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?