Victor Ponta a demisionat. Cum se poate ajunge la alegerile anticipate

Alegerile anticipate în România nu pot fi organizate, potrivit Constituţiei, decât în cazul în care două propuneri de Executiv sunt respinse de către Parlament în termen de 60 de zile una de cealaltă, iar preşedintele României solicită celor două Camere dizolvarea Parlamentului.
Filip Stan
04 nov. 2015, 13:12
Victor Ponta a demisionat. Cum se poate ajunge la alegerile anticipate

Astfel, singura situaţie prevăzută de Constituţie pentru organizarea alegerilor anticipate este dizolvarea Parlamentului. Acest lucru se poate realiza, potrivit articolului 89 din Constituţie, doar „după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare” de către preşedintele României. Preşedintele „poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”, notează Mediafax.

Mai precis, alegerile anticipate nu pot fi organizate, nici după respingerea în Parlament a două propuneri de Guvern, decât dacă preşedintele României solicită expres acest lucru, după întrunirea condiţiilor constituţionale.

Pentru a se ajunge într-o astfel de situaţie este, astfel, nevoie de consens la nivelul Parlamentului, pentru respingerea a două nominalizări de „sacrificiu”, aşa cum anunţa şi liderul PNL Alina Gorghiu, care a vorbit despre „un acord politic”. În acest caz, cel mai greu cuvânt de spus îl va avea PSD – condus de Liviu Dragnea – fiind partidul cu cel mai mare număr de parlamentari, respectiv 200 (fără UNPR). Pentru a trece un Guvern, este nevoie de 276 de voturi. Dragnea a spus deja că PSD nu vrea alegeri anticipate şi îi va face preşedintelui Iohannis o propunere de premier.

CITEŞTE ŞI PNL solicită alegeri anticipate, după demisia lui Victor Ponta VIDEO

Pe de altă parte, Constituţia mai prevede şi faptul că Parlamentul nu poate fi dizolvat decât o singură dată în cursul unui an şi nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.

Singura situaţie în care Parlamentul a respins o propunere de prim-ministru a fost în noiembrie 2009, când Traian Băsescu l-a propus pe economistul Lucian Croitoru pentru a conduce Guvernul. Ulterior, Traian Băsescu l-a propus pe Liviu Negoiţă, însă această a doua nominalizare nu a mai ajuns la votul Parlamentului, după ce opoziţia reuşise să blocheze audierea miniştrilor în şedinţa conducerii celor două Camere. Premier a fost validat apoi de Parlament liderul PDL Emil Boc.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Reghecampf scapă de coșmarul tunisian: 150.000 de euro și 10 ore de negocieri pentru libertate. Vine la FCSB
Capital.ro
Anunț de la Termoenergetica pentru românii care stau la bloc. Pregătirea instalațiilor pentru iarnă începe de la 1 octombrie
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
Gică Popescu nu l-a menajat pe Denis Alibec: ”Are o mare vină!”
MediaFlux
Sprijin de 1.700 de lei la pensie. Pensionarii care se încadrează pentru a primi banii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte