Primele contacte între reprezentanţi ai MS şi cei ai ambasadelor au avut loc pe 31 octombrie

Primele contacte între reprezentanți ai Ministerului Sănătății și cei ai ambasadelor Franței și Israelului au avut loc în data de 31 octombrie, în noaptea imediat după accidentul din Club Colectiv, au precizat surse din Ministerul Sănătății.
Filip Stan
07 nov. 2015, 16:29
Primele contacte între reprezentanţi ai MS şi cei ai ambasadelor au avut loc pe 31 octombrie

În 1 și 2 noiembrie, discuțiile au avansat și au fost purtate corespondențe cu Israel, Republica Moldova, Belgia, Elveția, Slovacia, Franța„, au precizat sâmbătă, pentru Agerpres, surse din Ministerul Sănătății.

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat sâmbătă că are să își reproșeze „foarte multe, la fel ca toți cei care trebuiau să facă foarte multe lucruri pentru sistemul de sănătate românesc” și a precizat că el nu a spus „niciun moment” că nu este nevoie de ajutor.

Da. Am să îmi reproșez foarte multe, la fel ca toți cei care trebuiau să facă foarte multe lucruri pentru sistemul de sănătate românesc. Foarte mulți oameni trebuiau să facă foarte multe lucruri (…)„, a spus Bănicioiu, întrebat de ziariști, la Palatul Victoria, dacă are ceva să își reproșeze în ce privește gestionarea situației de după Club Colectiv.

El a precizat că a spus, din primele minute după tragedie, că orice ajutor este acceptat.

Eu, din primele ore ale accidentului, am fost alături și de dl. profesor Lascăr, dar și de ceilalți colegi ai mei. Eu nu am spus niciun moment că nu avem nevoie de ajutor, eu am spus tot timpul că noi asigurăm tot ceea ce este necesar pentru fiecare etapă de tratament, eu asta am spus și la spitale, în noaptea respectivă și a doua zi, și după, am spus, da, avem medicație, aducem medicația de nivel european. (…) Eu, din primul moment, am spus că asigurăm și că avem pe stocuri și aducem către spitale tot ceea ce au nevoie și tot ceea ce cer medicii. De asemenea, am spus, la fel de clar, cred că din primele minute, am spus că acceptăm orice ajutor„, a punctat Bănicioiu.

Citeşte şi Bănicioiu: Am să îmi reproşez foarte multe. Nu am spus niciun moment că nu avem nevoie de ajutor

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Conducerea Rapidului, prima reacție oficială despre numirea lui Daniel Pancu în locul lui Gâlcă: “Vor fi schimbări mari și în lot!”
Capital.ro
Urmează suspendarea lui Nicușor Dan? Scenariul care aruncă scena politică în aer: Ilie Bolojan va fi următorul președinte al României
Playtech.ro
Lista actualizată a țărilor afectate de hantavirus în 2026. Unde circulă cele mai periculoase tulpini și ce risc de infectare există
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Ultimul interviu al lui Ioan Isaiu, înainte de moartea fulgerătoare: „Nu poți cronometra gândul și visul”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Tudorel Stoica: ”Pensia mea? Mi-e rușine să spun”. Câți bani încasează lunar legenda Stelei
MediaFlux
Cine este și cum arată partenera lui Ilie Bolojan
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi