Parastas de nouă zile, oficiat de 15 preoţi, în faţa clubului „Colectiv”

Preoți de la mai multe biserici au oficiat, duminică, în fața clubului ''Colectiv'', parastasul de nouă zile pentru cei care și-au pierdut viața aici pe 30 octombrie, fiind prezenți peste 200 de oameni.
Iulian Tudor
08 nov. 2015, 14:52
Parastas de nouă zile, oficiat de 15 preoţi, în faţa clubului

„Soborul a fost condus de părintele Aurel Mihai, vicar eparhial, însoțit de părintele protoiereu Florin Nectarie Busuioc și de preoți de la parohiile din jur, în primul rând ne referim la Mănăstirea Radu Vodă, Biserica Bucur Ciobanu, Biserica Sf. Nicolae Broșteni, Biserica Acoperământul Maicii Domnului, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Ionică Piață și de la Biserica Oborul Vechi, Coborârea Sf. Duh din Militari și de la Biserica Sf. Nicolae Negustori. A fost un sobor format din 15 preoți, iar coliva a fost făcută chiar de sora părintelui patriarh, profesoara Vișan. Dânsa s-a oferit”, a declarat presei preotul și vicarul eparhial Aurel Mihai, după oficierea slujbei.

Întrebat de jurnaliști dacă Biserica judecă modul în care au murit tinerii din ”Colectiv”, preotul a spus că instituția se roagă pentru aceștia. „Biserica nu judecă, ci se roagă (…) A fost surprinzător pentru noi modul în care s-a întâmplat și cred că pentru oricine, nu numai pentru noi. Avem datoria să ne rugăm pentru aceștia”, a menționat vicarul eparhial. El a precizat că pentru aceia care își pierd viața precum tinerii din clubul ”Colectiv” nu există o rânduială specială, dar că rugăciunile preoților sunt mai „intense” în acest caz.

„Au trecut la Domnul în condiții neașteptate pentru noi și cu atât mai mult ne rugăm pentru ei, având în vedere vârsta, locul și modul în care s-a întâmplat (tragedia n.r.)”, a afirmat Aurel Mihai. Potrivit acestuia, parastasul s-a oficiat din partea Bisericii Ortodoxe. „Patriarhul Daniel ne-a rânduit ca, după ce în primele zile am săvârșit rugăciunile în biserică, după aceea prohodirea, la soroacele care sunt rânduite după învățătura noastră de credință ortodoxă, să le săvârșim aici, din partea Bisericii Ortodoxe”, a menționat preotul.

El a adăugat că sâmbătă a fost oficiată o slujbă privind pomenirea morților. „Ieri a fost o slujbă legată de pomenirea generală a morților, iar alaltăieri seara a fost slujba la șapte zile, împlinindu-se o săptămână de la tragicul accident”, a declarat Aurel Mihai.

În altă ordine de idei, el a amintit că biserica se mobilizează să strângă fonduri pentru a-i ajuta pe cei răniți în urma tragediei. „Este un subiect ce a mai fost reluat acum două seri, pe de o parte rugăciunile care se înalță, dar și din punct de vedere material, ne referim la sângele care a fost donat, la mobilizarea preoților, la sânge, pamperși, ajutoare în bani”, a adăugat vicarul eparhial.

Oamenii continuă să vină în fața clubului ”Colectiv” pentru a aprinde lumânări și depune flori în memoria celor care au pierit aici.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Scandal la Spitalul Focșani! Tatăl unui copil bolnav ar fi fost scos afară cu forța de o asistentă
Fanatik.ro
Când revine FCSB pe Arena Națională. Ce se întâmplă la derby-ul cu Dinamo cu stadionul scos 4 luni din circuitul fotbalistic
Capital.ro
ELCEN repornește CET Grozăvești pentru a sprijini sistemul energetic. Centrala adaugă 30 MW în rețeaua națională
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Răsturnare de situație în Rusia. Putin a schimbat strategia atacurilor din Marea Neagră
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România