PNL cere respingerea OUG privind traseismul politic

PNL cere Parlamentului respingerea OUG privind traseismul politic, care se află în dezbaterea Senatului, a anunțat Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al partidului.
Iulian Tudor
09 nov. 2015, 15:06
PNL cere respingerea OUG privind traseismul politic

Săptămâna aceasta PNL propune și solicită Parlamentului respingerea urgentă a OUG 55 prin care s-a legiferat traseismul politic„, a declarat Ionuţ Stroe, la finalul ședinței de unificare a liberalilor.

El a arătat că acest act normativ se află în dezbaterea comisiilor juridică și de administrație ale Senatului, punctând că prin aplicarea deciziei CCR trebuie să se prevadă în mod expres încetarea mandatelor consilierilor locali și județeni care au migrat de la un partid la altul, iar în privința primarilor se face referire la o eventuală revenire a acestora în partidul în care au fost aleși.

De asemenea, PNL cere dezbaterea de urgență a inițiativelor liberalilor de asumare prin vot deschis de către Parlament a voturilor în cazul solicitărilor justiției și de amendare a actualei legi electorale și reintroducerea prevederii potrivit căreia primarii pot fi aleși în două tururi de scrutin.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Unicul nepot al Ancăi Pandrea, interviu emoționant înainte de înmormântare! Ce discuții au purtat cei doi până ca actrița să se stingă
Fanatik.ro
„Ne-a trecut glonțul pe la ureche!” Bogdan Baratky scrie după Poli Timișoara – Rapid 0-2, meciul care putea dinamita sezonul giuleștenilor
Capital.ro
Miliarde de lei în plus pentru pensii în 2027. Majorarea așteptată de milioane de pensionari
Playtech.ro
Facultățile considerate „inutile” în România. Argumentele studenților: „Ce e util azi, peste patru ani s-ar putea să nu mai fie”
Adevarul
Putin s-a făcut de râs la Vladivostok, în timp ce încerca să comunice cu echipajul unui vapor. Scena devenită virală pe internet
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Copil de 9 ani, grav accidentat în timp ce mergea cu trotineta electrică în Bistrița-Nădăud. A fost acroșat din plin de un autocamion
iamsport.ro
E convins că FCSB va oferta alt fotbalist de la CFR Cluj: ”Asta se face în culise! Vă spun sigur”
MediaFlux
Pensia poate fi tăiată cu 85%. Proiectul de lege a trecut deja de Senat
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor