MISTER TOTAL. Locul straniu din Bucegi unde telefoanele mobile se descarcă instantaneu

Pasionaţii de fenomenele paranormale care au loc în munţii Bucegi au semnalat că în zona Buşteni–Gura Diham există anumite pietre ce seamănă cu niște lespezi funerare şi că în preajma acestor pietre se produc lucruri greu de explicat. În zonă se înregistrează perturbări ale aparaturii foto şi video, iar oamenii experimentează stări de ameţeală, presiune sau pierderi de echilibru.
Iulian Tudor
15 nov. 2015, 11:45
MISTER TOTAL. Locul straniu din Bucegi unde telefoanele mobile se descarcă instantaneu

Există o foarte bogată literatură de specialitate pe tema misterelor şi a fenomenelor paranormale din Bucegi, scrie adevarul.ro. Potrivit acesteia, munţii Bucegi ar fi presăraţi de locuri misterioase, zone încărcate energetic, unde aparatura se declanşează singură sau oamenii resimt simptome stranii. Se mai vorbeşte că în Bucegi există portaluri prin care oamenii dispar şi apoi apar în alte locuri, la foarte mare distanţă şi că aceşti munţi sunt traversaţi de tuneluri subterane de zeci de kilometri. Se mai spune că există şi locuri în care oamenii se vindecă miraculos datorită „apei vii” şi a „gurilor de rai”. Unul dintre aceste locuri misterioase ar fi pe un drum forestier care leagă Buşteniul de Gura Diham, unde existenţa unor pietre ciudate dă naştere unor fenomene care nu pot fi explicate.

Citeşte şi Turişti blocaţi pe munte, salvaţi după 7 ore de salvamontişti în Bucegi VIDEO

Cazul a fost semnalat pe site-uri de specialitate de pe internet, iar o echipă de la Lumea misterelor, publicaţie dedicată pasionaţilor de fenomene paranormale, a vrut să se convingă de autenticitatea acestora. Reporterii au plecat în expediţie pe 23 octombrie 2009, iar la aproximativ 4,2 km de Buşteni, pe drumul forestier din stânga cabanei Gura Diham, care duce spre vechiul observator de urși, au găsit o piatră în formă de paralelipiped, care semăna foarte bine cu o lespede funerară. La aproximativ 6 metri mai sus, au descoperit o alta, asemănătoare.

„Ne-am oprit lângă piatră la ora 13:25 şi nu am reuşit să facem decât două fotografii, deoarece toţi acumulatorii (opt la număr) s-au descărcat, inclusiv bateria telefonului, încărcat în seara dinaintea plecării. Şi asta într-o fracţiune de secundă! La ora 13:34 am plecat şi, după circa cinci minute, acumulatorii funcţionau normal”, au relatat reporterii de laLumea misterelor. Persoanele din echipă au acuzat şi simptome fizice: o senzație de parcă ceva sau cineva le golea de energie, ameţeli, pierderi de echilibru şi o apăsare pe piept timp de o oră. La nici câţiva metri mai departe, într-un pâlc de copaci, aceştia au descoperit şi mai multe „pietre calde”, şapte la număr. În zonă aerul era foarte cald, deşi expediţia s-a desfăşurat în luna octombrie. „Ne-am mirat foarte tare, dar, când ne-am uitat mai bine, într-o parte a pâlcului se afla o piramidă de pământ de circa 1,5 – 1,8 m înălţime, cu diametrul de circa trei-patru metri. Acest lucru se petrece numai aici, deşi zona este plină de asemenea pâlcuri”, mai scriu cei de la Lumea misterelor.

Expediţia a fost repetată şi la sfârşitul lunii octombrie 2009, cercetătorii fiind însoţiţi şi de mai mulţi sceptici. „Cum ne-am apropiat de piatră, acumulatorii din aparat, după trei fotografii, au căzut, la fel ca şi bateria de mobil. Acelaşi lucru li s-a petrecut şi celorlalţi. Bineînţeles, toate aparatele şi-au revenit după ce ne-am îndepărtat de piatră. Am scos busola şi am aşezat-o pe piatră, constatând că este orientată perfect spre cele patru puncte cardinale”, a spus unul dintre membrii celei de-a doua expediţii.

De această dată, un aparat foto s-a declanşat singur şi a făcut o fotografie cu bliţul, deşi acesta nu era activat. Mai mult decât atât, fenomenul a fost foarte curios pentru că „Ulterior, am constatat că poza, deşi era făcută din lateralul pietrei, reprezenta piatra încadrată perfect, ca şi cum ar fi fost făcută din faţă”, a povestit un excursionist.

Citeşte şi Fotografia care îţi TAIE RESPIRAŢIA a fost realizată în Bucureşti înaintea Sărbătorilor

Relatările despre această zonă nu sunt singulare. „Piatra de mormânt”, „Capul de dinozaur”, „Locul de adunare a piticilor” sunt doar câteva dintre numele sub care sunt cunoscute formaţiunile stâncoase de pe drumul spre Gura Diham. Poveştile locale spun că ciobanii din zonă, care îşi duc turmele la păscut, evită să treacă pe lângă „Capul de dinozaur”, pe motivul că acesta îşi cere jertfa şi, de câte ori un păstor îşi duce oile pe acolo, câteva dintre ele mor la scurt timp. De asemenea, „Locul de adunare a piticilor” este format dintr-un număr de scaune de piatră foarte mici, amplasate în cerc, care par destinate unor fiinţe de statură foarte mică. Despre acest loc se spune că este un portal spre o lume feerică, în care sălăşluiesc spiritele pădurii. Aici, cei care urcă pe munte resimt o stare de energizare puternică, iar oboseala dispare ca prin farmec.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Neli Lucescu dezvăluie secretul mariajului cu Mircea Lucescu! Când s-au cunoscut cei doi și cum se înțeleg după mai bine de 50 de ani împreună
Capital.ro
Călin Georgescu a primit decizia definitivă privind controlul judiciar. Este și bun de plată. Ce sumă îl obligă Tribunalul București să achite
Playtech.ro
Ce venituri urmărește ANAF cel mai atent. Când apare riscul unui control
Adevarul
O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu. Detaliul surprins la plecarea din Grecia spre Olanda
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Pensii tăiate pentru o mare categorie de români. Cine sunt cei vizați de proiect
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”