Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că rezistenţa la antibiotice este o ameninţare pentru sănătate

Creșterea rezistenței la antibiotice reprezintă o amenințare enormă la adresa sănătății la nivel mondial", a declarat, luni, la Geneva, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Margaret Chan, prezentând primul sondaj al organizației sale pe această temă.
Filip Stan
16 nov. 2015, 14:00
Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că rezistenţa la antibiotice este o ameninţare pentru sănătate

Această rezistență, a adăugat dr. Chan, citată de AFP, „a atins niveluri periculos de ridicate în toate părțile lumii”.

Sondajul arată că orice persoană poate fi într-o zi afectată de o infecție rezistentă la aceste medicamente.

Rezistența la antibiotice, numită și antibiorezistență, apare atunci când bacteriile evoluează și devin rezistente la antibioticele utilizate pentru tratarea infecțiilor, conform Organizației Mondiale a Sănătății. Acest flagel mondial este legat în special de consumul în exces de antibiotice și de utilizarea greșită a lor, informează Agerpres.

Dar aproape jumătate (44%) dintre persoanele care au participat la sondaj, care nu pretinde a fi exhaustiv și care a fost realizat de OMS în 12 țări, crede că rezistența la antibiotice nu este o problemă decât pentru cei care abuzează de ele.

Două treimi dintre respondenți susțin, de asemenea, că nu există nici un risc de infecție rezistentă la medicamente la persoanele care iau corect tratamentul cu antibiotice care le-a fost prescris.

Citeşte şi Cele mai puternice antibiotice naturale

„În realitate, oricine poate, la un moment dat și în orice țară, să sufere de o infecție rezistentă la antibiotice”, subliniază OMS, care lansează, din 16 până în 22 noiembrie, prima „Săptămână Mondială pentru buna utilizare a antibioticelor”.

În luna aprilie, OMS a deplâns că serviciile de sănătate din lume nu acționează suficient împotriva utilizării abuzive a antibioticelor, care conferă rezistență la medicamente și determină decese cauzate de boli curabile.

„Una dintre cele mai mari provocări de sănătate ale secolului XXI va necesita o schimbare la nivel mondial de comportament din partea persoanelor și societăților”, a menționat la rândul său dr. Keiji Fukuda, reprezentant special al directorului general pentru rezistența la antimicrobiene.

Pentru a realiza acest lucru, OMS vrea să demonteze prejudecățile care circulă pe această temă.

Astfel, trei sferturi dintre persoanele interogate cred că rezistența la antibiotice apare atunci când organismul devine rezistent la antibiotice. În realitate, bacteriile — nu oamenii sau animalele — sunt cele care devin rezistente la antibiotice și răspândirea lor cauzează infecții dificil de tratat.

Pentru a pune capăt acestui fenomen, OMS recomandă să nu se ia antibiotice decât dacă au fost prescrise de medic, să se urmeze până la capăt tratamentul prescris chiar și atunci când pacienții se simt mai bine, să nu se folosească niciodată antibiotice rămase de la o prescripție predecentă și să nu se împrumute niciodată antibiotice altor persoane.

Citeşte şi Mituri despre antibiotice. Ce e adevărat şi ce e fals

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Monica Bousquet, culturista care face furori la 64 de ani. Cum arată, de fapt
Capital.ro
Banca îți dă banii înapoi. Mii de clienți se pot înscrie în program. Unde se fac înscrierile până la 15 decembrie 2025
Playtech.ro
Lista echipamentelor auto obligatorii pe timp de iarnă. Ce trebuie să ai în mașină ca să eviți amenzile
Adevarul
„Haosul va începe”. Un sociolog rus anticipează sfârșitul lui Putin. „De îndată ce «șoimii» vor vedea că Rusia începe să piardă, îl vor dărâma”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Lovitură grea pentru pensionari și bugetari. Ce pregătește Guvernul Bolojan pentru anul viitor
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar