Anca Dragu Paliu, propusă la FINANŢE: „Şi eu sunt contribuabil, ştiu cât de greu e să plăteşti TAXE la ghişeu”

Finalizarea bugetului, creșterea potențialului economiei românești, stimularea investițiilor publice, dar și o creștere a colectării veniturilor prin accelerarea procesului de informatizare și sporirea gradului de conformare voluntară sunt obiective anunțate luni de ministrul propus pentru portofoliul Finanțelor, Anca Dragu Paliu, în cadrul audierilor în comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament.
Ionela Marcu
16 nov. 2015, 15:01
Anca Dragu Paliu, propusă la FINANŢE:

„Intenționez să folosesc politica fiscal-bugetară ca și instrument de creștere economică. Asta înseamnă că trebuie să avem o folosire judicioasă a resurselor puse la dispoziție, iar măsurile pe care noi le implementăm în economie, să nu fie măsuri care să bulverseze economia, ci să o stimuleze. În acest sens, prioritățile pe care le am în vedere pentru perioada imediat următoare, dar și pe perioada mandatului sunt: finalizarea bugetului, asigurarea predictibilității fiscale. Acesta este un concept, o prioritate la care țin foarte mult. Ea va asigura o creștere a încrederii în economia românească, va determina pe investitorii autohtoni și străini să continue investițiile în economia românească, astfel încât să putem ajunge la acest deziderat de creștere a potențialului economiei românești”, a menționat Anca Dragu Paliu, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, un alt obiectiv este stimularea investițiilor publice într-un context internațional dificil în care încrederea investitorilor este în scădere.

„Pentru stimularea investițiilor publice consider că este necesar să facem o prioritizare a tuturor proiectelor de investiții și să asigurăm o bugetare multianuală a acestor proiecte. O altă prioritate pentru mandatul meu este creșterea colectării veniturilor publice. Ceea ce ce poate face aici este demararea sau accelerarea procesului de informatizare, astfel încât să avem o viziune mai bună asupra acestui proces”, a mai spus ministrul propus pentru Finanțe.

Potrivit acesteia, primordială este creșterea gradului de conformare voluntară. „Cred că acest lucru este posibil prin plasarea contribuabilului în centrul sistemului. Și eu sunt contribuabil și știu cât de greu este să plătești taxe la ghișeu”, a mai spus Anca Dragu Paliu.

La audieri, ministrul propus pentru Finanțe a subliniat că a acceptat imediat propunerea primită datorită experienței de aproape 20 de ani în România, în mare parte, experiență care a făcut-o să cunoască foarte multe dintre aspectele și provocările economiei românești.

„Ceea ce m-a determinat să accept această propunere extraordinar de generoasă și onorantă a fost experiența din cei aproape 20 de ani în România, în mare parte, experiență care m-a făcut să cunosc foarte multe dintre aspectele și provocările economiei românești. Am încercat pentru o perioadă lungă de timp să găsim soluții împreună cu dumneavoastră, cu reprezentanții Guvernului, societății civile, ai sindicatelor, patronatelor. În momentul în care mi s-a oferit această șansă, să vin de partea cealaltă a mesei, ca factor de decizie, ca demnitar român, am acceptat imediat propunerea și de aceea mă aflu în fața dumneavoastră astăzi pentru a vă prezenta viziunea mea cu privire la finanțele publice românești”, a mai spus Anca Dragu Paliu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
De ce a jucat Craiova cu frică. Analiza lui Andrei Vochin: „Filipe ‘Coelhinho’ trebuia să facă ce a făcut Tromso cu CFR Cluj”
Capital.ro
Ai încă buletinul vechi? Data după care nu îl vei mai putea folosi, chiar dacă este valabil
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România