Percheziţii de amploare în Argeş. Cei vizaţi sunt suspecţi de evaziune fiscală şi tăiere ilegală de arbori

Șase percheziții sunt efectuate marți de polițiști, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, într-un dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, tăiere ilegală de arbori, spălare de bani, abuz în serviciu și fals material în înscrisuri sub semnătură privată.
Filip Stan
17 nov. 2015, 07:11
Percheziţii de amploare în Argeş. Cei vizaţi sunt suspecţi de evaziune fiscală şi tăiere ilegală de arbori

Descinderile au loc la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, pentru probarea activității infracționale a 29 de persoane fizice și șapte societăți comerciale, au anunța reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș.

„Persoanele sunt bănuite că, în perioada anilor 2008 — 2012, ar fi tăiat ilegal aproximativ 30.000 de metri cubi de material, cu ajutorul unor angajați din cadrul ocoalelor silvice private și de stat, iar ulterior ar fi transportat, prelucrat și comercializat importante cantități de material lemnos fără a înregistra în contabilitate toate aceste operațiuni. Tot în aceeași perioadă, în vederea disimulării provenienței sumelor de bani obținute din săvârșirea de infracțiuni, persoanele au introdus sumele de bani într-un circuit financiar prin achiziția de bunuri imobile și mobile”, se precizează într-un comunicat al IPJ Argeș.

Prin activitatea infracțională a suspecților bugetul de stat ar fost prejudiciat cu aproximativ patru milioane de euro.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații, se mai precizează în comunicatul IPJ Argeș.

Citeşte şi Percheziţii în Bucureşti şi 11 judeţe, la persoane bănuite de evaziune fiscală

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Cât a costat rochia impresionantă purtată de Corina Caciuc la botezul fiului ei și al lui Laurențiu Reghecampf. Este creația unui român
Capital.ro
ANAF schimbă regulile pentru veniturile din străinătate: ce trebuie depus și când apare obligația 
Playtech.ro
Limită de plăţi impusă de bancă fără cererea clientului. Poți rămâne fără posibilitatea de a plăti dacă ai depăşit acest număr de tranzacţii
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Toto Dumitrescu, săltat de polițiști și internat la Psihiatrie. Fiul lui Ilie Dumitrescu a făcut prăpăd într-un magazin și s-a certat cu iubita
iamsport.ro
Giovanni Becali ar fi sabotat transferul lui Prunea în Serie A: ”E șmecher, nu? Am trimis hârtie acolo că e operat la genunchiul drept, că a avut ligamentele rupte!”
MediaFlux
Horoscop 24 iunie: O zi a alegerilor inspirate și a întâlnirilor care pot schimba planuri de viitor
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?