Avocatul Doru Boştină, trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Avocatul Doru Boștină a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Filip Stan
17 nov. 2015, 13:26
Avocatul Doru Boştină, trimis în judecată pentru evaziune fiscală

În același dosar, au fost deferite justiției alte patru persoane — Mihai Răducanu, Ironim Țentean, Mihai Alexandru Tudorică și Alexandru Cucu, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în perioada septembrie 2012 — aprilie 2013, în calitate de avocat, Doru Boștină a înregistrat în evidențele contabile șapte facturi fiscale privind operațiuni fictive, respectiv achiziții de servicii de la S.C. S.T. SRL, puse la dispoziție de Alexandru Cucu, în calitate de administrator al SC S.T. SRL, prin această modalitate sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale în cuantum de 1.677.048 lei, reprezentând impozit pe venit și TVA de plată.

În perioada iunie 2011 — septembrie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, Mihai Răducanu, în calitate de administrator la SC W SRL, SC E.S. SRL și SC C.S. SRL, a înregistrat în evidențele contabile ale acestor societăți 33 de facturi fiscale privind operațiuni fictive, respectiv achiziții de servicii provenind de la SC D.S.C. SRL și S.C. S.T. SRL, modalitate prin care s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat de către cele trei societăți, în cuantum total de 1.254.488 lei, compus din impozit pe profit și TVA de plată.

De asemenea, Mihai Răducanu a beneficiat de sprijinul lui Mihai Tudorică și Alexandru Cucu, care i-au pus la dispoziție cele 33 de facturi fiscale privind operațiunile fictive, înregistrate în contabilitatea societăților pe care le administra.

Procurorii mai arată că, în perioada ianuarie 2012 — septembrie 2013, Ironim Țentean, în calitate de asociat și administrator în fapt al SC C.I.G. SRL, a înregistrat în evidențele contabile 16 operațiuni comerciale fictive, constând în achiziții de servicii de la SC S.T. SRL, beneficiind de sprijinul lui Alexandru Cucu, care i-a pus la dispoziție documente financiare fictive, prin această modalitate sustrăgându-se de la plata datoriilor fiscale în cuantum de 1.329.360 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA de plată.

La rândul său, Mihai Alexandru Tudorică este acuzat că, în calitate de asociat și administrator în fapt al SC S.R.A.C. SRL, a înregistrat în evidențele contabile 13 operațiuni comerciale fictive, constând în achiziții de servicii de la SC D.S.C. SRL și SC S.T. SRL, sustrăgându-se de la plata datoriilor fiscale în cuantum de 215.550 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA de plată.

Procurorii au instituit sechestru asigurător asupra sumei totale de 1.341.605 lei, în vederea recuperării prejudiciului cauzat de Ironim Țentean, suma fiind consemnată la dispoziția organelor judiciare de către partea responsabilă civilmente SC C.I.G. SRL.

În cursul anchetei, de la Doru Boștină, Mihai Răducanu și Mihai-Alexandru Tudorică a fost recuperat în cea mai mare parte prejudiciul, prin achitarea sumei totale de 3.283.953 lei.

Dosarul se va judeca la Curtea de Apel București.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Momente dramatice pentru Ștefan Baiaram: tatăl său a făcut dublu infarct şi se află în stare critică!
Capital.ro
BVB a pierdut aproape 24,5 miliarde de lei într-o singură săptămână. Ce companii au înregistrat cele mai mari scăderi
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT