Rovana Plumb: „Legea salarizării unitare este finalizată. Va fi pe masa noului ministru”

Legea salarizării unitare este finalizată și introduce un criteriu nou, respectiv cel al performanței, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, fostul ministrul de resort Rovana Plumb.
Iulian Tudor
18 nov. 2015, 13:37
Rovana Plumb:

„Legea salarizării unitare este finalizată. Va fi pe masa doamnei ministru. Este rezultatul consultărilor cu partenerii sociali, cu federațiile sindicale din fiecare domeniu de activitate. Aduce echitate în sistemul public în ceea ce privește salarizarea, o motivare a personalului și o salarizare în funcție de complexitatea activității, de răspunderea pe care o are fiecare la locul de muncă și un criteriu absolut nou: performanța. Performanța fiecăruia dintre cei care lucrează în sectorul public se va regăsi într-un nou sistem de premiere care reprezintă 5% din fondul de salarii la dispoziția fiecărui ordonator de credit și care va fi acordat în funcție de criteriile ce vor fi stabilite de comun acord între ordonatorii principali de credite și reprezentanții sindicatelor sau ai salariaților din domeniul familiei ocupaționale respective”, a spus Rovana Plumb.

Ea a precizat că legea va putea fi implementată într-o perioadă rațională de timp.

„Unul dintre principiile pe care le-am avut în vedere, în afară de cel al echității, este cel al sustenabilității în sensul că această lege, această salarizare unitară a personalului din sectorul public să poată să fie implementată într-o perioadă rațională de timp astfel încât în 2020 ea să poată atinge valorile nominale așa cum au fost negociate cu partenerii sociali”, a precizat Plumb.

Rovana Plumb a fost ministru al Muncii în perioada martie 2014 — noiembrie 2015. Începând cu data de 17 noiembrie, la conducerea Ministerului Muncii a fost învestită Claudia Ana Costea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
De ce nu-l joacă Reghecampf pe Batubinsika?! Cifrele nu mint!
Capital.ro
Crin Antonescu îi ia apărarea lui Călin Georgescu: E dus precum Horea, Cloșca și Crișan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătușe
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Încă o pierdere uriașă în fotbal! Toni Brogno, fostul internațional belgian, s-a stins din viață la 53 de ani
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan! Un nou nume vrea să îi ia locul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT