Un reporter Washington Post în Iran, condamnat la închisoare. Ce acuzaţii i se aduc

Corespondentul Washington Post în Iran, Jason Rezaian, care a fost arestat în iulie 2014 pentru spionaj, a fost condamnat la închisoare, a anunțat duminică purtătorul de cuvânt al autorității judiciare din Iran.
Filip Stan
22 nov. 2015, 14:25
Un reporter Washington Post în Iran, condamnat la închisoare. Ce acuzaţii i se aduc

„Verdictul include o pedeapsă cu închisoarea”, a declarat purtătorul de cuvânt Gholamhossein Mohseni Ejeie, potrivit Agerpres.

În data de 11 octombrie, același purtător de cuvânt a anunțat că s-a pronunțat un verdict în procesul jurnalistului iraniano-american în vârstă de 39 de ani, dar nu a făcut nicio precizare în plus.

Jason Rezaian a fost acuzat de spionaj și „colaborare cu guverne ostile” și a fost arestat în iulie 2014 la domiciliul său din Teheran. El era corespondent al cotidianului american de peste doi ani. El a fost condamnat de tribunalul revoluționar din Teheran, o instanță specială care judecă dosarele politice sau care aduc atingere siguranței naționale. Jurnalistul riscă până la 20 de ani de închisoare.

Șeful secției externe a Washington Post, Douglas Jehl, a precizat într-un comunicat că este la curent cu informațiile din mass-media iraniene, dar pentru moment nu știe nimic în plus.

„Fiecare zi pe care Jason o petrece în închisoare este o nedreptate deoarece el nu a făcut nimic rău”, a afirmat Douglas Jehl. El a adăugat că după 488 de zile de arest Iranul nu a adus nicio dovadă în sprijinul acuzațiilor formulate împotriva ziaristului.

„Procesul și condamnarea sa sunt un simulacru și el trebuie să fie eliberat imediat”, a spus șeful secției externe a cotidianului Washington Post.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
David Popovici, finala de 100 m liber LIVE la CE de natație Paris 2026. Poză virală cu David Popovici la Paris: „Ghiciți înotătorul”
Capital.ro
Dispozitiv incendiar, plasat lângă Ambasada României din Berna. MAE confirmă: A fost deschisă o anchetă
Playtech.ro
Vacanța din octombrie 2026. Câte zile libere vor avea elevii și când se întorc la școală
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
Dragomir, verdict sceptic despre atacantul transferat în SuperLiga: ”Jucătorii de mare valoare au stabilitate”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu zodiile de foc după Eclipsa de Soare în Leu, din 12 august 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat