Cum a răspuns Dragnea la întrebarea dacă se retrage din politică în cazul în care va fi condamnat

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, după ce a fost audiat de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul "Referendumul", că este nevinovat și "crede în maturitatea și înțelepciunea instanței".
Ionela Marcu
23 nov. 2015, 17:33
Cum a răspuns Dragnea la întrebarea dacă se retrage din politică în cazul în care va fi condamnat

Dragnea la ieșirea de la ÎCCJ: Cred în nevinovăția mea, în maturitatea și înțelepciunea instanței

„În continuare, cred în nevinovăția mea, cred în adevăr, în maturitatea și înțelepciunea instanței. Alte declarații nu fac„, a spus Liviu Dragnea, la ieșirea din sediul instanței supreme.

Întrebat dacă se va retrage din viața politică în cazul în care va fi condamnat de instanță, Dragnea a răspuns: „Acum nu avem această situație. Neavând această situație, nu am ce să comentez”.

De asemenea, Liviu Dragnea a fost întrebat de jurnaliști dacă recomandă ca parlamentarii PSD să voteze în favoarea cererii DNA de ridicare a imunității senatorului Dan Șova.

Recomandarea mea este să voteze pentru ridicare. Din păcate, am mai spus-o, din cauza acelei prevederi constituționale, parlamentarii, care nu sunt nici judecători și nici procurori, sunt puși să ia o decizie juridică de importanță foarte mare pentru destinul unui om. Eu cred că nu noi parlamentarii trebuie să decidem, ci un judecător„, a spus Dragnea, explicând că el ar fi de acord și cu modificarea Constituției în legătură cu imunitatea parlamentarilor.

Întrebat ce anume s-a schimbat față de prima decizie a Parlamentului când a fost respinsă cererea DNA de ridicare a imunității lui Șova, Dragnea a răspuns: „S-o fi schimbat ceva la noi la partid”.

Pe 15 mai, Liviu Dragnea a fost condamnat de un complet de trei judecători de la ÎCCJ în dosarul „Referendumul” la un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de trei ani. Alți 74 de inculpați din dosar au fost fie achitați, fie condamnați la închisoare cu suspendare. Decizia a fost atacată cu apel.

Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013 pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.

În acest sens, conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

„Ca un prim pas, Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar și de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 și 13 iulie 2012, destinate organizațiilor județene de partid, respectiv președinților și directorilor de campanie, dar și primarilor din țară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obținerea participării la vot a alegătorilor, în proporție de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) și, de asemenea, să propună prefecților înființarea de secții de votare în stațiunile turistice, care nu sunt ele însele unități administrativ-teritoriale”, arăta DNA.

În paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii județeni de campanie/primarii/activiștii de partid, mai preciza DNA.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Afacerea IT cu iz de spionaj: omul care a cumpărat acțiuni de la Nicușor Dan, achitat în dosarul de 40 de milioane de euro
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
Mi-ar place vs mi-ar plăcea. Care este forma corectă, de fapt?
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Vești bune! Mamele și veteranii ar putea fi scutiți de plata contribuției la sănătate
Cancan.ro
Piedone a spus adevărul: Care este singurul parizer sănătos din comerț, de fapt, potrivit fostului șef ANPC
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Soluția ANRE pentru prețuri mai mici la energie. Cum ar putea fi calculate facturile
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar