Vladimir Putin şi ayatollahul Khamenei s-au înţeles în privinţa Siriei

Președintele rus Vladimir Putin și ghidul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, cei doi aliați principali ai regimului sirian, și-au afișat luni, la Teheran, înțelegerea de a respinge toate "tentativele externe de a dicta" viitorul Siriei.
Filip Stan
24 nov. 2015, 09:16
Vladimir Putin şi ayatollahul Khamenei s-au înţeles în privinţa Siriei

Putin şi ayatollahul Khamenei au avut o întrevedere care a durat peste o oră și jumătate, iar la finalul acesteia „cele două părți au subliniat unitatea punctelor de vedere între Moscova și Teheran privind caracterul inadmisibil al tentativelor externe de a dicta scenariile reglementării politice” a conflictului în Siria, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Potrivit imaginilor difuzate de postul de televiziune Rossia-24, președintele Putin a declarat în cursul întâlnirii că „nimeni nu poate și nu trebuie să impună din exterior poporului sirian nicio formă de guvernare sau să spună cine trebuie să-l conducă”. „Doar poporul sirian este în măsură să decidă aceasta”, a spus el.

Mesajul lui Putin exprimă clar o neacceptare a demersului SUA, Franței, Arabiei Saudite și Turciei, care cer un termen pentru plecarea președintelui Bashar al-Assad.

Aflat la prima sa vizită în Iran în ultimii opt ani, Vladimir Putin s-a dus încă de la sosire la reședința ayatollahului Ali Khamenei, căruia i-a oferit în dar unul dintre cele mai vechi manuscrise ale Coranului.

Khamenei este cea mai înaltă autoritate politică și religioasă a Iranului, dar și comandantul suprem al armatelor. Cei doi conducători nu s-au mai întâlnit din 2007.

Rusia efectuează din 30 septembrie o campanie aeriană împotriva grupurilor rebele în Siria și și-a intensificat recent bombardamentele împotriva pozițiilor grupării jihadiste Statul Islamic (SI). Iranul acordă, la rândul său, asistenţă militară regimului Assad, în special prin trimiterea unor ‘consilieri’ și ‘voluntari’ pe teren, dintre care circa 50 au murit în ultima lună.

Conflictul în Siria a făcut din 2011 și până în prezent aproximativ 250.000 de morți.

Potrivit lui Ali Khamenei, „planul pe termen lung al americanilor este de a domina Siria și apoi de a prelua controlul asupra regiunii”. Aceasta ar fi, susține el, „o amenințare în special pentru Rusia și Iran”. El a declarat că Bashar al-Assad „este președintele legal și ales de poporul sirian” și că 2SUA nu au dreptul să ignore acest vot și această alegere”, dar a subliniat şi nevoia ca teroriştii să fie „anihilaţi”, în caz contrar ei urmând să-şi extindă „activitățile distructive în Asia Centrală și în alte regiuni'”.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, un nou transfer spectaculos! A luat un fotbalist cu selecții la naționala care face minuni la Campionatul Mondial 2026!
Capital.ro
Proprietarii de terenuri sunt despăgubiți. Cazurile în care poți solicita compensații. Se acordă obligatoriu
Playtech.ro
Luna și orele la care au loc cele mai multe accidente rutiere. Cum poți evita cele mai frecvente pericole din trafic
Adevarul
Cum afli exact când te poți pensiona. Calculatorul CNPP care arată vârsta de pensionare actualizată
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Ședință de urgență la Hermannstadt: finanțatorul ar fi decis să renunțe la echipă! Viitor incert pentru sibieni în Liga 2
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?