Dan Suciu: Sperăm să avem bugetul pe 2016 aprobat în jurul datei de 15 decembrie

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunțat că la nivelul Executivului s-a stabilit un calendar de dezbatere și aprobare a bugetului de stat pe 2016, astfel încât proiectul să fie aprobat de Parlament în jurul datei de 15 decembrie.
Iulian Tudor
25 nov. 2015, 14:25
Dan Suciu: Sperăm să avem bugetul pe 2016 aprobat în jurul datei de 15 decembrie

„În perioada imediat următoare, ordonatorii de credite își vor completa anexele. Undeva spre sfârșitul săptămânii vom avea și liniile de ordonatori secundari și terțiari completate pentru a avea structura defalcată a bugetului pe 2016. Aceste lucruri ar trebui finalizate undeva spre 2 decembrie, cel târziu 5 decembrie, cu acordul și prin înțelegerea acestor elemente (…) la nivelul Ministerului de Finanțe.

Din 5 decembrie, cel târziu, bugetul complet detaliat va fi supus unei consultări publice, va fi prezentat la nivelul Ministerului de Finanțe pentru o consultare publică. Nu cred că vom reuși să stăm în consultare publică mai mult de o săptămână, pentru că intrăm în criză de timp și intenția inițială, pe care încă sper să o respectăm, este să avem bugetul aprobat în jurul datei de 15 decembrie”, a spus Dan Suciu, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria, citat de Agerpres.

El a adăugat că proiectul de buget va fi cel mai probabil aprobat în Guvern pe 10 sau 11 decembrie, urmând ca apoi să fie trimis Parlamentului, pentru a intra în dezbaterea comisiilor de specialitate și pentru vot final.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Veste uriașă pentru sport! Milioane de români se vor bucura de noul complex. Oamenii din Sectorul 2 merg la consultări publice pe 13 și 15 noiembrie
Capital.ro
Scandal la procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra. Susținătorii s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar fostul candidat a cerut să plece
Playtech.ro
Unde va ninge în minivacanța de 1 Decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 22 de ani și-a pierdut viața în timpul unui antrenament. S-a prăbușit brusc pe teren
iamsport.ro
Uluitor! Gigi Becali ar fi fost țepuit incredibil la un transfer: 'Mi-era o milă de el, vorbea singur'
MediaFlux
Șofer român de camion, reținut în cazul carambolului de pe autostrada Tracia din Bulgaria! Românul rănit în tragedie este în stare gravă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România