Lider PNL: Cioloş să modifice RADICAL bugetul lăsat de Ponta şi să dea drumul la INVESTIŢII

Vicepreşedintele PNL pentru regiunea nord-est, Ioan Bălan, consideră că premierul Dacian Cioloş ar trebui să trimită în Parlament un proiect de buget radical modificat faţă de ceea ce a propus Guvernul Victor Ponta şi să înceapă reforme şi investiţii.
Iulian Tudor
26 nov. 2015, 13:26
Lider PNL: Cioloş să modifice RADICAL bugetul lăsat de Ponta şi să dea drumul la INVESTIŢII

Deputatul de Suceava Ioan Bălan a afirmat, într-un comunicat de presă, că se detaşează de cei care îi cer premierului Dacian Cioloş să trimită de urgenţă proiectul de buget al lui Victor Ponta în Parlament, sub argumentul că este bun aşa cum a fost construit, pentru că ar da satisfacţie „baronilor PSD”, dar şi fostului premier.

Citeşte şi: Dacian Cioloş a numit ca SECRETAR de STAT un PREOT misionar, găsit de trei ori în stare de INCOMPATIBILITATE

Domnul prim-ministru Cioloş să aibă grijă şi să nu cadă în capcanele întinse de PSD şi să trimită Parlamentului bugetul pentru 2016 aşa cum a fost construit de Ponta. Ar da satisfacţie atât baronilor PSD, cât şi fostului prim-ministru, care de când a plecat de la Palatul Victoria s-a transformat în postac-şef pe reţelele de socializare şi nu ştie cum să mai mintă despre marile realizări ale socialismului românesc”, a apreciat deputatul liberal.

El a susţinut că aşteptările de la Dacian Cioloş şi de la echipa sa de specialişti sunt uriaşe, mai ales în ceea ce priveşte utilizarea raţională a resurselor bugetare şi în începerea investiţiilor publice, considerând că ar fi cel mai bine ca, înainte de finalizarea proiectului legii bugetului de stat, Guvernul să facă publice toate datele privind execuţia bugetară pe ultimii ani sau măcar pe anul 2015.

„Românii trebuie să ştie ce a făcut Ponta cu banii lor în ultimii ani, unde s-au dus banii din zecile de taxe care i-au sugrumat! Românii pot afla astfel de ce în România se dărâmă autostrăzi în loc să se construiască, de ce nu s-au mai făcut investiţii publice de aproape patru ani, de ce unele comunităţi locale nu au bani nici pentru cheltuieli curente, iar altele plantează panseluţe de Crăciun”, a menţionat Ioan Bălan.

Totodată, vicepreşedintele liberal a spus că premierul îi inspiră mare încredere că Guvernul poate iniţia reforme pe care partidele politice le-au tot amânat, dar a adăugat că se abţine să facă aprecieri în baza unor vorbe frumoase sau CV-uri, ci după faptele fiecăruia, scrie Mediafax.

„Mă bucur că vorbeşte despre distribuirea banilor de la Guvern doar pentru obiective de modernizare şi pentru sprijinirea colectivităţilor locale aflate în dificultate. Solicitarea mea de a nu se grăbi cu bugetul vine tocmai în acest sens! Primele semne de schimbare vor trebui să vină chiar cu bugetul pentru anul 2016”, a precizat Ioan Bălan.

Deputatul liberal a spus că are aşteptări de la acest Guvern pentru stimularea investiţiilor publice şi private în Moldova.

„Nici nu mai ştiu de când am început să reclam necesitatea unor investiţii în transporturi care să lege Bucovina de Bucureşti. Nici nu ştiu câte apeluri nu am făcut în ultimii opt ani la stimularea investiţiilor publice şi private la noi în Moldova, unde şomajul este cel mai mare, unde oamenii, din disperare că nu au unde să muncească, au luat calea străinătăţii. Sunt printre cei care m-am zbătut ca şcolile şi spitalele bucovinene să simtă că am trecut la democraţie şi economie de piaţă”, a spus Bălan.

El a subliniat că numai prin regândirea şi reformarea bugetului pentru anul viitor poate fi dat semnalul că lucrurile se vor schimba în bine.

Guvernul a definit o structură a calendarului pentru aprobarea bugetului de stat pentru 2016, astfel că, potrivit estimărilor Executivului, acesta va putea intra în procedura de vot final în Parlament în jurul datei de 15 decembrie.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet