A murit traducătoarea Antoaneta Ralian

Traducătoarea Antoaneta Ralian a murit joi, la vârsta de 91 de ani, au declarat reprezentanți ai editurii Humanitas, potrivit Agerpres.
Iulian Tudor
27 nov. 2015, 10:41
A murit traducătoarea Antoaneta Ralian

Antoaneta Ralian s-a născut în 1924. Absolventă a Facultății de Litere din București, a fost cunoscută drept cel mai productiv și apreciat traducător din engleză din România. A fost redactor de carte la Editura Univers. A semnat peste 120 de traduceri (preponderent romane, dar și piese de teatru) din autori prestigioși: D.H. Lawrence, Thomas Hardy, Henry James, Virginia Woolf, J.D. Salinger, Lawrence Durrell, Salman Rushdie, Tennessee Williams, Raymond Federman, Russell Banks, Saul Bellow, Iris Murdoch. A fost o prezență vie în presa culturală și a contribuit la volume colective precum „Cartea cu bunici”, „Prima mea călătorie în străinătate”, „Prima mea țigară”.

De asemenea, a publicat, la Humanitas, volumul de memorii „Amintirile unei nonagenare. Călătoriile mele, scriitorii mei”.

A primit premii și diplome de excelență din partea Uniunii Scriitorilor din România, a Asociației Scriitorilor din București, a revistei Observator Cultural și a Departamentului de Stat al SUA. La Târgul Internațional de Carte Gaudeamus din 2010 a fost înființat Premiul special pentru traduceri care îi poartă numele.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
S-a unit trioul pe care Gigi Becali îl visează la FCSB! Florinel Coman, Denis Drăguș și Florin Tănase au făcut spectacol în vacanță. Video
Capital.ro
Banca blochează accesul la banii din cont. Situația în care nu se poate retrage cash. Documentul care trebuie prezentat
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?