Prima implantare a unei inimi semi-artificiale, realizată la Institutul C.C. Iliescu

Prima implantare a unei inimi semi-artificiale pentru un pacient care suferă de insuficiență cardiacă foarte severă a fost realizată la Institutul C.C. Iliescu, a anunțat, vineri, managerul unității medicale Șerban Bubenek.
Iulian Tudor
27 nov. 2015, 15:55
Prima implantare a unei inimi semi-artificiale, realizată la Institutul C.C. Iliescu

Operația a avut loc în urmă cu trei săptămâni, la un pacient cu vârsta de 65 de ani din Călărași care urmează să fie externat săptămâna viitoare, potrivit Agerpres.

Potrivit profesorului doctor Vlad Iliescu, dispozitivul este utilizat pentru partea stângă a inimii. Acesta este folosit în lume de peste cinci ani cu rezultate bune.

Medicul a menționat că supraviețuirea prin utilizarea acestui dispozitiv este de 7-9 ani, comparativ cu vechea tehnică unde supraviețuirea, la cinci ani, era de aproximativ 20%.

„Este o medicină de vârf și asta este o dovadă că și în România se practică o astfel de medicină. Toate aceste proceduri au fost posibile pentru că la nivel decizional s-a înțeles că este necesară finanțarea lor pentru că pacientul roman trebuie să poată beneficia de toate opțiunile care există în specialitatea respectivă”, a spus Iliescu.

El a explicat că există trei programe decontate de CNAS noi: programul de valve trans-cateter — care constă în faptul că valva nu se mai pune prin operație deschisă ci printr-un acces, fie printr-un vas, fie prin inimă.

„Aceasta procedură de utilizarea valvelor trans-cateter este o procedură de excepție care se aplică doar la bolnavii care sunt prea gravi pentru a putea fi operați prin intervenție clasică. Acestea sunt indicațiile în toate ghidurile internaționale. De la o procedură izolată care se făceau la unul sau doi pacienți pe an a ajuns un program. Noi am făcut trei-patru bolnavi. În urmă cu o lună și ceva am mai făcut încă trei. Există această posibilitate pentru pacientul roman. Sigur că există o listă de așteptare. Trebuie să înțelegea lumea că o listă de așteptare exista și în Anglia și în alte țări, absolut peste tot în lume”, a afirmat medicul.

Vlad Iliescu a susținut că un alt program este cel de endo-proteze pentru cei care au dilatări ale aortei și sunt foarte grav pentru a fi operați pe cale clasică.

„Al treilea program este cel de semi inima artificială, adică susține inima stângă, nu înlocuiește întreaga inimă. Este o pompiță care ține locul în insuficiență cardiacă terminală. Când ventriculul stâng al unui pacient nu mai funcționează deloc, iar pacientul este fie un candidat la transplant, fie unii nu sunt candidați la transplant din anumite rațiuni se utilizează acest dispozitiv. Rămân cu aceste dispozitive ani de zile și pacienți trăiesc, duc o viață normală. Costurile dispozitivului sunt mari. Am început în acest centru, probabil dacă programele vor fi finanțate în continuare vom extinde și în alte centre. (…) Anul acesta ne-a dat bani pentru trei sau patru proceduri de cord artificial. Pentru valvele trans-cateter ne-au finanțat pentru zece proceduri dar ne mai putem finanța și în plus vreo trei-patru și vom face cam 10-15 proceduri”, a declarat Vlad Iliescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Andrei Rotaru de la Insula Iubirii a lansat un nou atac la adresa Cristinei Petre! Ce a transmis de această dată
Fanatik.ro
Ruptură Petrila – Pancu?! Marius Bilașco are detalii de ultimă oră: „Ar putea lipsi două săptămâni”. Exclusiv
Capital.ro
Un paradis exotic devine mai accesibil românilor. Primul charter direct pleacă din București. Cât costă biletele
Playtech.ro
ANM anunță o răcire puternică în România. Cât durează furtunile și când revin temperaturile de aproape 40 de grade
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt tinerii care și-au pierdut viața în Grecia, după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbușit. Erau proaspăt căsătoriți și se aflau în luna de miere
iamsport.ro
Antrenorul care a avut rezultate cu FCSB nu ar mai colabora cu Gigi Becali: ”Aș lucra oriunde sunt respectat”
MediaFlux
Șefa CCR, Simina Tănăsescu, a explicat de ce s-a întâlnit de fapt cu Ilie Bolojan: Am adresat o întrebare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat