Gabriel Oprea, de 1 Decembrie: „Ţine de noi să trecem peste orgolii şi peste interese înguste personale”

Marea Unire este cel mai important reper istoric al României și ține de noi să păstrăm vie amintirea unui moment care a marcat destinul națiunii noastre, afirmă președintele UNPR, Gabriel Oprea, în mesajul transmis cu ocazia zilei de 1 Decembrie.
Iulian Tudor
01 dec. 2015, 08:31
Gabriel Oprea, de 1 Decembrie:

”Astăzi, când ne apropiem de împlinirea a 100 de ani de la Unirea Transilvaniei și a Banatului cu România, înțelegem mai bine cât de mult au contat unitatea, independența și suveranitatea câștigate cu efort, cu sacrificiu și cu sângele eroilor noștri. Înțelegem mai bine care este destinul nostru ca națiune și care este obligația noastră față de generațiile care vor veni. Înțelegem mai bine că datoria noastră este să luptăm în continuare pentru a păstra ceea ce am primit și pentru a desăvârși idealul la care au visat generații întregi de români. În această zi este important să ne gândim la cei care și-au dat viața pentru țară și să ne rugăm pentru ei. La fel de important este să ne gândim și la cei care slujesc astăzi sub drapel pentru siguranța întregii societăți. Ei sunt cea mai bună garanție că România va rămâne așa cum o știm astăzi și că Marea Unire va fi apărată cu orice preț”, afirmă Oprea în mesajul său.

El subliniază importanța Armatei, ca instituție de bază a statului și simbol al devotamentului, și a sistemului de securitate.

”Trebuie să înțelegem că o națiune sigură și prosperă nu poate fi construită fără o Armată puternică. Din acest motiv am susținut legea statutului soldaților și gradaților voluntari, am susținut o nouă lege pentru salarizarea cadrelor militare și am luptat pentru înzestrarea cu echipamente și tehnică de ultimă generație. Ca ministru, ca viceprim-ministru, am făcut tot ceea ce a ținut de mine ca instituțiile care formează sistemul de securitate al României să fie puternice. Am făcut tot ce a ținut de mine ca militarii, polițiștii, jandarmii, pompierii, polițiștii de frontieră și toți angajații din domeniul apărare, ordine publică și siguranță națională să primească drepturile care li se cuvin, iar haina militară să-și recapete prestigiul pe care îl merită. O Românie puternică nu poate exista fără un sistem de securitate puternic’‘, adaugă Gabriel Oprea.

CITEŞTE ŞI MESAJUL lui Klaus Iohannis pentru români: „ZIUA NAŢIONALĂ din acest an este un nou început” VIDEO

De asemenea, fostul vicepremier arată că ”o Românie unită nu poate exista fără o societate unită”.

”Tocmai din acest motiv, de Ziua Națională, doresc să transmit un mesaj de unitate și solidaritate către toți românii. Lucrurile care ne unesc sunt cu mult mai importante decât cele care ne despart. Ține de noi să trecem peste divergențele de opinii, peste orgolii și peste interese înguste personale, de grup sau de partid. Trebuie să privim cu toată responsabilitatea către acele valori, către principiile și reperele care ne definesc ca națiune. Iar pe acest fundament comun, trebuie să construim o națiune mai puternică și mai unită. România este țara tuturor cetățenilor ei. Dar și noi, la rândul nostru, suntem parte a întregii națiuni. Să înțelegem acest lucru, să ni-l asumăm ca atare și să luptăm împreună pentru ca idealurile Marii Uniri să devină un scop comun al întregii societăți. Să fim mai mult decât o sumă de comunități, să fim, înainte de toate, o Națiune! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, spune liderul UNPR în mesajul său.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
De ce nu a fost convocat, de fapt Opruț la națională? Andrei Nicolescu nu a ezitat
Capital.ro
Scandal la procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra. Susținătorii s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar fostul candidat a cerut să plece
Playtech.ro
Unde va ninge în minivacanța de 1 Decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 22 de ani și-a pierdut viața în timpul unui antrenament. S-a prăbușit brusc pe teren
iamsport.ro
Uluitor! Gigi Becali ar fi fost țepuit incredibil la un transfer: 'Mi-era o milă de el, vorbea singur'
MediaFlux
Șofer român de camion, reținut în cazul carambolului de pe autostrada Tracia din Bulgaria! Românul rănit în tragedie este în stare gravă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România