Real Madrid, descalificată din Cupa Spaniei. Rafa Benitez a mai păţit ruşinea o dată, din cauza lui Denis Şerban

Real Madrid a câştigat cu scorul de 3-1, în deplasare, la Cadiz, prima manşă a şaisprezecimilor Cupei Regelui Spaniei, însă vor fi descalificaţi din competiţie, ca urmare a faptului că au folosit un jucător aflat în stare de suspendare.
Daniel Spătaru
03 dec. 2015, 06:59
Real Madrid, descalificată din Cupa Spaniei. Rafa Benitez a mai păţit ruşinea o dată, din cauza lui Denis Şerban

Rusul Denis Cheryshev este jucătorul care nu avea drept de joc, dar el a fost titularizat de Rafa Benitez, şi chiar a deschis scorul în deplasarea Realului la Cadiz, în minutul 3. Fotbalistul a primit sezonul trecut, când a fost împrumutat la Villarreal, trei cartonaşe galbene în Cupa Regelui, iar în acest meci ar fi trebuit să îşi ispăşească suspendarea. În acest caz, regulamentele federaţiei spaniole prevăd clar ca echipa aflată în culpă să fie eliminată din Cupă şi nu să piardă meciul cu 0-3, aşa cum se întâmplă în campionat.

Madrilenii şi-au dat seama de gafa făcută şi l-au schimbat pe Denis Cheryshev la pauză, cu Kovacici, dar gafa fusese deja semnalată şi era intens dezbătută pe reţelele de socializare. De altfel, camerele de filmat ale televiziunii spaniole care a transmis meciul au stat în repriza secundă mai mult pe chipurile oficialilor Realului, care au greşit grav în acest caz.

Rafa Benitez, antrenorul Realului, s-a mai confruntat o dată cu o astfel de situaţie, pe când o pregătea pe Valencia. În 2001, când o antrena pe Valencia, echipa sa a fost descalificată după disputa cu Novalda, din cauză că l-a trimis în teren pe Denis Şerban. Românul a fost întrodus în joc în minutul 90+1 şi s-a constatat că era al patrulea extracomunitar, fapt care era în contradicţie cu regulamentele federaţiei spaniole.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Marius Șumudică, prezentat oficial la CFR Cluj. Cum arată staff-ul tehnic al noului antrenor al ardelenilor. Update Exclusiv
Capital.ro
Poți obliga o companie să îți spună ce date deține despre tine. Ce drepturi îți oferă GDPR
Playtech.ro
De ce produsele par mai ieftine când prețul se termină în 99. Trucul vechi de peste un secol care încă funcționează
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat