Descoperire epocală în lupta cu cancerul. A fost găsită o soluţie de reducere a tumorilor cu 80 la sută

Oamenii de ştiinţă au reuşit să inhibe dezvoltarea unei proteine ce este responsabilă cu declanşarea a 30 la sută dintre toate formele de cancer. Munca de cercetare în acest proiect s-a întins pe durata a trei decenii.
Filip Stan
03 dec. 2015, 13:45
Descoperire epocală în lupta cu cancerul. A fost găsită o soluţie de reducere a tumorilor cu 80 la sută

Era cunoscut faptul că proteina RAS este responsabilă în mod direct de 30% dintre toate formele de cancer şi este implicată în mod indirect de dezvoltarea celorlalte boli. Decenii la rând cercetătorii au încercat să găsească o variantă de a constrânge acţiunea proteinei timp de mai bine de 30 de ani, iar acum oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Toronto au descoperit o metodă prin care să „oprească” proteina RAS, folosind un medicament experimental, descoperire ce ar putea reprezenta un adevărat succes în lupta împotriva cancerului.

Timp de câteva decenii oamenii de ştiinţă au încercat să inhibe o proteină numită RAS, insă în ciuda eforturilor nu am avut parte de un progres. Dimpotrivă, aceasta a fost denumită o proteină indestructibilă„, spune profesorul Michael Ohh, de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din Toronto.

Citeşte şi ATENŢIE. Care sunt cele mai frecvente TIPURI DE CANCER şi SIMPTOMELE lor

În mod normal, proteina RAS ajută la dezvoltarea celulelor, însă aceasta poate să cauzeze şi o creştere incontrolabilă a celulelor “mutante” sau neregulate. Ca rezultat, RAS joacă un rol important în dezvoltarea unor forme de cancer, în special cel pancreatic.

Citeşte şi Ai grijă de sănătatea ta. Cum poţi să previi cancerul colorectal

Profesorul Ohh şi echipa sa au descoperit acum o altă proteină, SHP2, ce s-a dovedit a fi extrem de eficientă în inhibarea proteinei RAS.

Laboratorul nostru este cunoscut pentru cercetarea într-o arie diferită a cancerului, dar la cererea unui coleg am intrat acum cinci ani în domeniul RAS-ului, pentru a studia mutaţiile unei forme rare de leucemie la copii. Am fost surprinşi să descoperim că nimeni nu a identificat SHP2 ca un întrerupător al proteinei RAS„, a mai spus profesorul Michael Ohh.

Astfel, oamenii de ştiinţă au fost şocaţi să descopere că medicamentul ce inhibă proteina RAS, bazat pe SHP2, a redus tumorile pe care a fost experimentat cu peste 80%.

Rezultatele inhibatorului au fost incredibile – am fost chiar şocaţi! Nimic nu a mai avut un asemenea efect până acum„, a mai declarat Ohh.

Citeşte şi Cancer la plămâni: fumul de ţigară nu e singura cauză

Studiul a fost recent publicat în revista Nature Communications, iar acum oamenii de ştiinţă vor lucra cu un chirurg de la Universitatea din Carolina de Nord, pentru a încerca medicamentul pe şoareci ce au tumori pancreatice asemănătoare cu cele ale oamenilor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
Omul care a scris istorie pentru Dinamo l-a sunat în direct pe Horia Ivanovici. A vrut să-i spună gluma zilei: „Se devalorizează leul!”
Capital.ro
Dumitru Chisăliță lansează un avertisment dur despre sistemul energetic: Criza actuală este eșecul celor care au transformat tranziția energetică într-o cursă după subvenții
Playtech.ro
Cătălin Măruță revine pe micul ecran. Va prezenta „Furnicuțele” la Antena 1. Denise Rifai se retrage din emisiune
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru este unul din tinerii care a fost spulberat de mașină, în Brașov. Urma să împlinească 27 de ani peste 10 zile: „Drum lin spre cer, iubirea mea”
iamsport.ro
Dragomir, verdict sceptic despre atacantul transferat în SuperLiga: ”Jucătorii de mare valoare au stabilitate”
MediaFlux
Zelenski caută pace pentru Ucraina. Președintele a predat negociatorilor americani propuneri pentru încheierea războiului cu Rusia
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat