Învăţăturile lui George Clooney pentru Barack Obama

Despre George Clooney toată lumea ştie că este unul dintre marii seducători din secolul XXI. Se cunosc mai puţine despre activitatea lui politcă.
Antoaneta Banu
25 apr. 2012, 20:01
Învăţăturile lui George Clooney pentru Barack Obama

Susţinător al democraţilor, Clooney este recunoscut pentru simpatiile lui pentru Barack Obama şi chiar implicarea în acţiunea de strângere de fonduri pentru campania actualului preşedinte: o uriaşă recepţie, pe domeniul personal al actorului unde taxa de participare este de 40.000$ de persoană, astfel încât suma totală ţintită de Clooney este de 6 milioane de $.

“Huffington Post” face cunoscut planul lui Clooney de sprijinire a lui Obama pentru câştigarea unui nou mandat. De curând actorul a participat la un show al postului NBC, unde nu s-a sfiit săîşi reafirme sprijinul personal pentru Barack Obama dar mai ales săîi critice pe democraţi pentru faptul că nu stiu să fie “răi” şi să-şi vândă marfa. Clooney crede că republicanii ştiu să fie cu adevărat luptători atunci când trebuie să spună poporului care le sunt planurile. Actorul crede că Obama trebuie să vorbească mult mai mult naţiunii americane despre realizările sale ca preşedinte. Chiar dacă lucrurile au evoluat greu crede Clooney, Preşedinteleşi mai ales democraţii trebuie să le reamintească americanilor despre cum au reuşit sătreacă proiectul legii sănătăţii care părea fără rezolvare, cum a salvat industria auto, mai ales cum a reuşit eliminarea celui mai mare inamic al planetei, pe Osama Bin Laden. “Sunt atât de multe lucruri pe care acum democraţii trebuie să le reafirme poporului”, crede Clooney. Din punctul lui de vedere, dacătoate acestea ar fi fost în mâinile republicanilor, ei ar fi fost mult mai agresivi în comunicarea lor.
Interviul realizat de moderatorul David Gregory de la NBC a avut loc acasă la George Clooney, unde cel mai important obiect care domină camera de zi a locuinţei este tabloul lui Shepard Fairey, intitulat HOPE. Pentru cei care nu cunosc, lucrarea pictorului Shepard Fairey, a devenit unul dintre simbolurile culturii pop, iar în campania din 2008, HOPE-SPERANŢA a fost imaginea folosită de Obama în alegerile prezidenţiale. Tabloul este un portret al preşedintelui Barak Obama care a intrat în galeria chipurilor emblematice gen Che Guevara, Marilyn Monroe sau Mao Zedong.

Preocupările lui George Clooney pentru politică sunt moştenite pe linie paternă, tatăl său fiind recunoscut ca un puternic militant. Dar Clooney nu s-a oprit aici, el a realizat filmul, ajuns şi în cinematografele de la noi , „Idele lui Marte” (tradus în România ca “Ziua Trădătorilor”), o introducere în culisele prezidenţialelor americane, aflate la începutul unei noi campanii.

Clooney este pentru acest film actor, regizor, scenarist, şi spune că acest proiect i-a luat cinci ani din viaţă. Ar fi trebuit să se apuce de el imediat după alegerea lui Obama dar s-a oprit crezând că subiectul nu mai are rost. Apoi după un an a înţeles că este momentul să treacă la treabă. Filmul se plasează în lumea politică, în timpul alegerilor preliminare din Partidul Democrat iar Clooney este chiar politicianul candidat. Totul vine ca urmare a unei experienţa personale, pentru că tatăl său a candidat pentru o funcţie în Congres în 2004, iar perioada trăită de Clooney lângă consultanţii politici, în staful de campanie a fost o excelentă bază pentru realizarea acestui film. Filmul mai rulează şi acum în cinematografele de la noi, aşa că dacă aveţi timp poate mergeţi să îl vedeţi. Merită.

Oricum în acest moment se pare că George Clooney este printre puţinii de la Hollywood care mai simpatizează cu preşedintele Obama, actorul recunoscând chiar în emisiunea cu pricina că încearcă să-şi convingă  colegii, foştii susţinători ai lui  Obama că trebuie să mai acorde o şansă actualului preşedintele. Clooney spune chiar că Matt Damon, un alt mare fan a lui Obama, a devenit acum unul dintre cei mai puternici critici ai săi.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Explozie puternică la o școală din Prahova. Zeci de elevi și profesori au fost evacuați
Fanatik.ro
FCSB, echipa de start cu surprize pentru U Cluj. Boutoutaou, titular! Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 2 noiembrie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină și motorină la început de săptămână
Playtech.ro
Când ninge în București, conform AccuWeather. Prognoza meteo pentru noiembrie, influențată de ciclonul care aduce o răcire bruscă în România
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la Rapid: ”E foarte posibil ca Daniel Pancu să fie dat afară!”
MediaFlux
Horoscop 2 noiembrie 2026. Noiembrie începe cu ambiții mari și planuri date peste cap! Cine pornește de la zero și ce zodii au un avantaj neașteptat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT