Premieră naţională. Medicii au operat, cu succes, o tânără născută fără vagin

O tânără de 22 de ani, care s-a născut fără vagin şi uter, a fost operată, în premieră naţională, de prof. dr. Petre Brătilă, la Spitalul Euroclinic, din cadrul Reţelei de sănătate Regina Maria. În lume au fost înregistrate 10 astfel de cazuri de reconstrucţie de neovagin cu biomaterial la paciente care se confruntau cu absenţa vaginului, iar în România cazul este o premieră absolută.
Iulian Tudor
09 dec. 2015, 08:41
Premieră naţională. Medicii au operat, cu succes, o tânără născută fără vagin

Intervenţia minim-invazivă a fost realizată pro bono şi a presupus reconstrucţia vaginului printr-o biogrefă de ultimă generaţie, care o va ajuta pe fată să aibă o viaţă sexuală normală, scrie ziarulring.ro. Profesorul Petre Brătilă, care a operat de cancer de col uterin o femeie gravidă, a fost singurul medic din ţară care a reuşit să rezolve problema Alinei. Fata s-a născut fără vagin şi uter, o malformaţie extrem de rară care poartă numele de Sindromul Mayer-Rokitansky-Küster-Hauser. Tinerei i-a fost descoperită malformaţia la vârsta de 18 ani, când a mers pentru prima dată la medic pentru a afla de ce nu are încă menstruaţie.

Citeşte şi Zece idei false ale bărbaţilor despre cum se masturbează femeile

Pierduse orice speranţă

Până să ajungă la profesorul Brătilă, timp de patru ani, Alina a trecut prin emoţii copleşitoare, de la teamă şi incertitudine la deznădejde şi chiar furie, mai ales că niciun medic nu reuşea să îi ofere o soluţie. „Am întâlnit medici care cunoşteau foarte puţine lucruri despre această problemă şi medici care aveau o atitudine foarte rece faţă de suferinţa mea. Mergeam de la un spital la altul, fusesem refuzată şi nu mai credeam că există vreo soluţie pentru cazul meu. Ştiam că nu sunt bolnavă, însă o viaţă fără boală nu înseamnă neapărat o viaţă normală. Iar eu voiam să trăiesc ca oricare altă femeie”, povesteşte Alina.

Biogrefa, soluţia ideală

Pentru formarea unui vagin nou, prof. dr. Brătilă a folosit o tehnologie revoluţionară de reconstrucţie tisulară – grefă biologică acelulară de generaţia a doua, tip Surgisis, fiind prima intervenţie de acest tip efectuată în România şi doar 10 astfel de cazuri în lume. Procedura a fost minim-invazivă, combinată laparoscopic şi vaginal. Grefa acelulară Surgisis este folosită pentru a îmbunătăţi viaţa pacienţilor, permiţând corpului să-şi regenereze în mod natural ţesutul lipsă. Grefa biologică interacţionează cu corpul, iniţiind creşterea şi remodelarea ţesutului la nivelul matriţei corespunzătoare vaginului nou, devenind, în timp, ţesut vaginal viabil, puternic, cu propriile vase de sânge. Fiind acelulară, grefa Surgisis reduce riscul de transmitere a infecţiilor, de reacţie inflamatorie sau de rejecţie.

Citeşte şi Află cele 7 lucruri mai puţin cunoscute despre ciclul menstrual şi corpul unei femei

Biotehnologia, ştiinţa care realizează imposibilul

„Pregătirile pentru operaţie au durat câteva luni, în care am achiziţionat grefele, am proiectat şi construit mulajul pentru grefă şi, nu în ultimul rând, am pregătit psihologic pacienta. Ideea operaţiei a fost a mea, însă citind şi documentându-mă, am constatat că şi alţi medici din lume au gândit la fel. Intervenţia constă în realizarea unei disecţii între vezică şi rect, în care am introdus un mulaj pe care am ataşat grefa biologică, pe care am fixat-o cu adeziv biologic. Biotehnologia este ştiinţa materialelor biologice din ţesuturi proprii sau de la alte specii. Folosesc biotehnologia de doi ani încoace în operaţii de reconstrucţie a tractului genital feminin. Momentan, numai vaginul a fost reconstruit, pentru uter este nevoie de transplant. Pacientele la care s-a făcut vaginoplastia cu grefă vor purta dupa intervenţie un dilatator vaginal pentru o anumită perioadă şi vor putea să aibă raport sexual după aproximativ patru-şase săptămâni.”, a declarat prof. dr. Brătilă.

 

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
„Țintă necooperantă!” Ce s-ar întâmpla dacă avionul lui Vladimir Putin ar pătrunde în spațiul aerian al României. Răspunsul lui Radu Miruță, noul șef al MApN
Capital.ro
Ce a schimbat, de fapt, Traian Băsescu în România. Dan Voiculescu îl judecă peste ani: O catastrofă irepetabilă
Playtech.ro
Ce nu este bine să faci între Crăciun și Anul Nou, potrivit tradiției
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
wowbiz.ro
Clipe cumplite pentru Loredana Groza, în prag de sărbători! Tatăl artistei se află în stare gravă la spital: „Tata…fă-te bine”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce cadouri se dau de Crăciun în familia lui Dan Negru. Prezentatorul Kanal D a dezvăluit și ce își dorește pentru 2026
iamsport.ro
Moartea tragică a tatălui lui Loți Bölöni. Drama a avut loc la meciul legendarului fotbalist: ”Am vrut să îi spun asta, dar nu am îndrăznit. Cred că undeva sus ți-e scrisă soarta”
MediaFlux
Anunț oficial cu privire la salariul minim. Cine va suporta noile taxe
stirilekanald.ro
Explozie pe Autostrada A1! Un camion plin cu GPL a sărit în aer după un accident cu un TIR. Imagini șocante
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend