REACŢIA lui Tăriceanu după reţinerile în dosarul lui Truică: „Nu am cum să fiu afectat”

Şeful Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că Marius Marcovici, reţinut în dosarul lui Remus Truică, nu a fost consilierul său personal, acesta deţinând funcţia de consilier la Cancelaria Guvernului. 
Ionela Marcu
10 dec. 2015, 10:52
REACŢIA lui Tăriceanu după reţinerile în dosarul lui Truică:

Dan Andronic, directorul general al cotidianului Evenimentul Zilei, omul de afaceri Remus Truică şi alte trei persoane – Lucian Mateescu, Marius Marcovici şi Robert Roşu – au fost reţinuţi de procurorii DNA în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov. 

Marius Marcovici, administrator al unei societăți comerciale, fost consilier, este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a precizat, joi, că Marcovici nu a fost consilierul său personal, acesta lucrând la Cancelaria Guvernului.

Acolo lucrează zeci-sute de persoane. Această apropiere faţă de mine este forţată. (…) DNA poate să-şi formuleze acuzaţiile, iar cei care sunt acuzati au obligatia sa raspundă în faţa legii şi sunt responsabili în faţa instanţelor”, a spua Tăriceanu.

Întrebat dacă se simte vizat de acuzaţiile procurorilor de trafic de influenţă, Tăriceanu a  răspuns: „Nu am cum să fiu afectat de o astfel de afirmatie, pentru ca fiecare persoană care este acuzată răspunde pentru faptele ei”.

CITEŞTEŞI DOSARUL FERMA BĂNEASA. De ce au fost REŢINUŢI Dan Andronic şi Remus Truică. Acuzaţiile DNA

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Dezvăluiri explozive de la celebrul meci U Craiova – Rapid 2-2 din 1998: Dănuț Lupu rupe tăcerea: „Copos le-a dat prima noastră de titlu celor de la Craiova ca să stăm liniștiți!”
Capital.ro
Călin Georgescu dă cărțile pe față. Adevărul despre legăturile cu serviciile secrete: Este foarte simplu
Playtech.ro
Cum să economisești bani când toate se scumpesc. Tehnicile prin care poți reduce cheltuielile
Adevarul
România intră sub asediul furtunilor. DSU și ISU mobilizează forțe speciale în județele aflate sub Cod portocaliu
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
”Au lucrat-o pe Simona Halep, a fost o regie?”. Ion Țiriac a dat cărțile pe față
MediaFlux
Horoscop financiar pentru weekendul 16-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor putea câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi