Tăriceanu: „Palatul Cotroceni este într-o stare de degradare profundă”

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat, joi, că decizia privind modul în care parlamentarii formațiunii vor vota proiectul bugetului pe anul 2016 va fi luată în structurile de conducere, existând "o uriașă nemulțumire".
Ionela Marcu
10 dec. 2015, 12:06
Tăriceanu:

„Nu am luat această hotărâre încă. O să discutăm în structurile de conducere ale ALDE, dar este clar că bugetul ne provoacă o uriașă nemulțumire„, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la finalul conferinței „Drepturile Omului: O revoluție permanentă”, organizată la Parlament de grupurile parlamentare ale ALDE, întrebat fiind dacă parlamentarii formațiunii vor vota împotriva proiectului de buget.

În opinia sa, în proiectul de buget, domenii de interes, precum sănătatea sau educația, nu sunt finanțate corespunzător, în timp ce „forța statului este infinit mai bine subvenționată”.

„Constatăm că, în proiectul de buget pe care actualul guvern l-a trimis Parlamentului spre examinare, sistemul de apărare primește de două ori mai multe fonduri decât sistemul național de educație, cercetare și inovare, iar serviciile secrete de patru ori mai mult decât cultura și patrimoniul național. (…) De fapt, constatăm, analizând bugetul, că forța statului este infinit mai bine subvenționată decât demnitatea și creativitatea cetățenilor. Dreptul acestora la o viață autonomă, responsabilă, împlinită și rodnică pălește în fața dorinței statului de a-și spori puterea de control asupra vieții cetățenilor. (…) Sunt domenii care sunt complet neglijate, cum ar fi educația și sănătatea, unde sunt alocate sume derizorii, care par mai degrabă să conducă la ideea că ne resemnăm sau că aceia care construiesc bugetul acceptă ideea că România este o țară de mâna a doua, la periferia UE„, a mai susținut Tăriceanu, scrie Agerpres.

Chestionat fiind dacă apreciază ca justificată majorarea bugetului alocat, pentru anul 2016, Administrației Prezidențiale, Călin Popescu-Tăriceanu a replicat: „Nu am o problemă cu bugetul vreunei instituții, cu bugetul Președinției. Nu am analizat structura bugetului Președinției, dar pot să spun că, de câte ori merg la Cotroceni, clădirea este într-o stare de degradare profundă și nimeni nu s-a preocupat până acum de restaurarea ei. Este o clădire reprezentativă, în care România primește șefi de stat și, din punctul meu de vedere, sunt necesare o serie de cheltuieli, dar nu știu dacă până la a dubla bugetul instituției”.

Și în timpul conferinței amintite, președintele Senatului s-a referit la proiectul bugetului de stat, afirmând că discutarea acestuia în Parlament, pe parcursul unei singure săptămâni, justifică percepția negativă pe care societatea o manifestă cu privire la clasa politică și la instituțiile statului.

„Un jurnalist m-a întrebat dacă am pregătit deja amendamentele la buget și i-am spus că, de aseară de la opt până azi de dimineață, nu am putut. Sunt convins că modul în care tratăm bugetul nu este decât o reflectare a superficialității clasei politice și a unei instituții care ar trebui să fie mult mai serioasă, mă refer la Parlament, în abordarea problemelor cu care societatea se confruntă. Nu este piesă de lege mai importantă decât bugetul. Dacă bugetul României, care desenează destinul acestei țări pentru anul viitor și pentru anii care urmează, se rezolvă într-o săptămână, atunci să nu ne mai mirăm de ce percepția în legătură și cu clasa politică și cu instituțiile fundamentale este atât de proastă”, a mai spus acesta.

Totodată, Tăriceanu a reiterat că, în opinia sa, bugetul propus pentru anul 2016 „seamănă cu un fel de peticeală”.

„Bugetul trebuie să fie reflectarea unei viziuni și această viziune se transpune prin politici. Un buget trebuie să își asume un obiectiv. Noi nu vedem absolut nimic, decât o încercare de a păcăli și cetățenii și instituțiile internaționale — FMI și Comisia Europeană”, a mai spus acesta.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT