Circulaţie feroviară întreruptă în Harghita, după ce un brad a căzut peste linia de tensiune

Cinci trenuri au avut, luni, întârzieri de până la 120 de minute, după ce circulaţia feroviară pe magistrala 400 Siculeni - Braşov a fost întreruptă mai mult de două ore, din cauza unui brad care a căzut pe firele de tensiune, la Băile Tuşnad.
Iulian Tudor
14 dec. 2015, 11:27
Circulaţie feroviară întreruptă în Harghita, după ce un brad a căzut peste linia de tensiune

Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Harghita, Constantin Nuţ, a declarat că bradul s-a prăbuşit peste linia de contact în jurul orei 5.00, circulaţia feroviară fiind întreruptă până la remedierea situaţiei, potrivit Mediafax.

De dimineaţă, în jurul orei 5.00, a căzut un brad pe firul de contact la Băile Tuşnad. Angajaţii de la Secţia Linii au intervenit cu drujbe, au tăiat copacul şi după ora 7.00 circulaţia a fost reluată„, a spus Constantin Nuţ.

Din cauza bradului căzut peste linia de tensiune la Băile Tuşnad, cinci trenuri care au circulat pe magistrala 400 au avut întârzieri de până la 120 de minute, între ele şi trenul internaţional 407 Budapesta – Braşov. „Cea mai mare întârziere, de aproximativ două ore, a avut-o trenul 4502 Miercurea Ciuc-Braşov, urmat de trenurile 4501 Braşov-Miercurea Ciuc, 4504 Miercurea Ciuc-Braşov, internaţionalul 407 Budapesta-Braşov şi 4505 Braşov-Miercurea Ciuc„, a declarat, la rândul său, preşedintele sindicatului OSIM CFR Harghita, Cosmin Sorin Micloş.

Traficul feroviar pe magistrala 400 Siculeni – Braşov se desfăşoară, în prezent, în condiţii normale.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
La doar 22 de ani e în topul Forbes, cu câștiguri de peste 23 milioane de dolari pe an. Ea este tânăra care a uimit la Jocurile Olimpice de iarnă
Capital.ro
ITP 2026. Obligatoriu pentru românii care fac Inspecția Tehnică Periodică a mașinii anul acesta
Playtech.ro
Poţi repara gardul comun pe propria cheltuială: ce scrie în lege, aşa scapi de amenzi
Adevarul
Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Ilie Bolojan se gândește la demisie. De ce e nemulțumit premierul
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj