BUGET 2016. Dacian Cioloş: „Guvernul şi-a asumat măsurile impuse de Parlament. Prevederile nu sunt de NEGLIJAT”

Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, în plenul reunit al Parlamentului, că guvernul a decis să respecte, la elaborarea bugetului de stat pe 2016, cadrul legal adoptat de Legislativ, deşi impactul majorării salariilor şi al relaxării fiscale este de 20 miliarde de lei.
Ionela Marcu
14 dec. 2015, 12:00
BUGET 2016. Dacian Cioloş:

„Acest guvern a decis să respecte cadrul legal adoptat de Parlament în anul 2015 şi a inclus prevederi importante de relaxarea fiscală şi creşterea salarială a personalului bugetar. Acestea au fost luate ca atare din perspectiva impactului asupra construcţiei bugetare pentru anul 2016 şi, aşa cum am spus, Guvernul le-a asumat în cunoştinţă de cauză. Prevederile menţionate mai sus nu sunt deloc de neglijat şi asta e important să subliniem, acestea totalizând un impact bugetar de circa 20 de miliarde de lei, ţinân cont de faptul că veniturile scad cu ceva mai bine de 10 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile cresc cu mai mult de 9 miliarde de lei„, a declarat premierul Dacian Cioloş, adăugând că acestea „nu se pot compensa” cu creşterea economică, care este esitmată la 4% din PIB pentru 2016 şi care acoperă circa 9 miliarde lei.

Potrivit prim-ministrului, soluţia a fost „dificil de agreat într-un interval extrem de scurt”, dar a fost posibilă prin mărirea deficitului bugetar la 2,95% ca derogare temporară de la obiectivul asumat şi prin relocarea unor sume de la ordonatorii de credite.

Referitor la proiectele cu impact real, Cioloş a spus că Guvernul nu începe mai mult decât poate termina, adăugând că s-a avut în vedere evitarea rispirii resurselor prin concentrarea pe un număr limitat de proiecte cu rezultate concrete.

Citeşte şi DEZBATERI în Parlament. Dacian Cioloş a prezentat bugetul pe 2016. PSD va vota proiectul UPDATE

În ceea ce priveşte principiul transparenţei, premierul a spus că are ca obiectiv „publicarea contractelor de achiziţii publice şi raportarea sistematică a construcţiei bugetare pentru a pregăti realocări de fonduri neconsumate.

„În comparaţie cu execuţia finală estimată a bugetului pe 2015, vor exista alocări mai mari la Sănătate cu 3,1 miliarde lei, 2,3 miliarde la Educaţie şi 508 milioane lei la Cercetare. (…) Continuam ce a fost început şi dacă lansăm proiecte noi să avem siguranţa că ne putem apropia de finalizarea lor”, a arătat Cioloş, menţionând că Guvernul va aloca la autorităţile publice locale o sumă suplimentară pentru reabilitarea şcolilor.

Cioloş a încheiat prezentarea bugetului exprimându-şi speranţa ca Parlamentul să adopte propunerea de buget pentru „a putea trece la treabă”, la implementarea măsurilor pe care le-a prevăzut pentru eficientizarea actului guvernamental şi pentru a crea premisele unei viziuni de dezvoltare economică pe termen mediu şi lung.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mihaela Borcea, în doliu! A murit tatăl ei: "S-a oprit o parte din lumea mea…”
Fanatik.ro
Falimentul bate la ușa unui club de tradiție din SuperLiga: „150 de creditori!”. Jucătorii pierd sute de mii de euro, președintele și-a luat banii din drepturile tv
Capital.ro
Ministerul Energiei anunță că sistemul energetic rămâne stabil după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Nu există riscuri pentru alimentarea cu energie electrică la nivel național
Playtech.ro
Ce semne pot indica prea mult mangan în apa de la robinet. Poate fi folosită pentru spălat sau gătit?
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind noul Guvern! Sorin Grindeanu a confirmat
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat