Consiliul Tineretului din România: „Tinerii, prioritatea ZERO a Guvernului Cioloş. Adică deloc”

Consiliul Tineretului din România consideră că bugetul României pe anul 2016, modalitatea de adoptare, precum și pozițiile publice ale ministrului Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, "trădează o nepăsare completă a Guvernului Cioloș față de problemele tinerilor". Mai mult, reprezentanţii tinerilor sunt nemulţumiţi că programele pentru tineret au o finanţare redusă drastic.
Iulian Tudor
15 dec. 2015, 09:50
Consiliul Tineretului din România:

Consiliul Tineretului din România este organizaţia care a fost chemată la consultări, la Palatul Cotroceni, după protestele din Capitală, în urma cărora Victor Ponta a demisionat din fruntea Guvernului. CTR a fost reprezentantă atunci la Cotroceni de preşedintele organizaţiei, Mihai Dragoş.

Reprezentanţii tinerilor au transmis, printr-o scrisoare publică, că prin modul în care a fost adoptat bugetul pe 2016, Guvernul Cioloş arată o „nepăsare” faţă de problemele tinerilor.

Consiliul Tineretului din România consideră că bugetul României pe anul 2016, modalitatea de adoptare, precum și pozițiile publice ale ministrului Elisabeta Lipă trădează o nepăsare completă a Guvernului Cioloș față de problemele tinerilor. Astfel, Strategia națională în domeniul politicii pentru tineret 2015 – 2020 riscă să rămână neaplicată. Programele pentru tineret au o finanțare redusă drastic, existând și o serie de alte decizii, precum înghețarea salariului minim sau limitarea creșterilor din educație la salarii, nu și la problemele directe ale sutelor de mii de elevi, precum disponibilitatea manualelor sau decontarea integrală a navetei, cu un impact major asupra tinerilor. Venind în contextul în care România are deja provocări demografice majore cauzate de natalitatea scăzută, emigrare și abandon școlar, această abordare este cu atât mai păguboasă pentru viitorul României„, potrivit unui comunicat al CTR, denumit „Tinerii, prioritatea 0 a guvernului Cioloș. ZERO. Adică deloc!” .

Strategia națională în domeniul politicii pentru tineret 2015 – 2020 a fost adoptată de Guvern la începutul anului 2015 și este structurată pe patru domenii fundamentale în care executivul își asumă să intervină și să găsească soluții la provocările existente: „Muncă și antreprenoriat”, „Cultură și educație nonformală”, „Sănătate, sport și recreere” și „Participare și voluntariat”. Implementarea de măsuri concrete în aceste domenii depinde de adoptarea de către Guvern a Planurilor de Acțiune aferente Strategiei, planuri care trebuie să cuprindă acțiuni concrete, instituții responsabile, indicatori clari și, foarte important, bugete! Până în acest moment, acțiunile Guvernului în ansamblul său și ale Ministrului Elisabeta Lipă nu indică niciun fel de intenție de a asuma și asigura finanțarea necesară aplicării Strategiei, respectiv de a adopta Planurile de Acțiune cu toate elementele acestora„, potrivit aceluiaşi document.

În plus, semnalează Consiliul Tineretului din România, finanțarea programelor pentru tineret, deja aflată la un nivel foarte redus, scade în anul 2016, față de 2015.

De la o alocare de 6,6 milioane de lei în 2015, în 2016 vor fi alocate 2,7 milioane de lei pe linia „programe pentru tineret”, în scădere cu 60%! Chiar și luând în considerare creșterea bugetului la linia „alte activități sociale și culturale”, de aproximativ 2 milioane de lei și presupunând că această creștere va compensa scăderea de la programe pentru tineret, tot rămâne o scădere totală de peste 18%! De reținut este că această scădere afectează proiectele proprii și în parteneriat și concursurile de proiecte, atât cele organizate de Ministerul Tineretului și Sportului la nivel național, cât și cele organizate de direcțiile județene pentru sport și tineret la nivelul fiecărui județ, fiind afectate sute de ONG-uri din toată țara.

Pentru comparație, menționăm că Primăria Municipiului Timișoara, oraș care va pilota programul „Capitala Națională a Tineretului” în 2016, va aloca 1 milion de lei pentru programe pentru tineret, iar Cluj Napoca, Capitala Europeană a Tineretului 2015, a alocat în acest an peste 4 milioane de lei pentru astfel de activități! Practic, bugetul alocat de guvern pentru toată țara este comparabil cu cel alocat de unele primării!„, se arată în scrisoarea celor de la CTR.

Consiliul Tineretului din România îi solicită Prim-ministrului Dacian Cioloș să intervină personal, „de urgență, pentru a redresa modul în care tinerii sunt abordați de către cabinetul său și să țină cont de faptul că importanța politicilor pentru tineret este consfințită inclusiv prin Constituția României”.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
La doar 22 de ani e în topul Forbes, cu câștiguri de peste 23 milioane de dolari pe an. Ea este tânăra care a uimit la Jocurile Olimpice de iarnă
Capital.ro
ITP 2026. Obligatoriu pentru românii care fac Inspecția Tehnică Periodică a mașinii anul acesta
Playtech.ro
Poţi repara gardul comun pe propria cheltuială: ce scrie în lege, aşa scapi de amenzi
Adevarul
Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Ilie Bolojan se gândește la demisie. De ce e nemulțumit premierul
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj