CALENDAR ORTODOX: Duminica dinaintea Naşterii Domnului

CALENDAR ORTODOX: RomaniaTV.net vă prezintă celemai importante sărbători religioase. 
Alina Costache
20 dec. 2015, 04:51
CALENDAR ORTODOX: Duminica dinaintea Naşterii Domnului

Ortodoxe 
Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului; Sf. Sfințit Mc. Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei 
Duminica dinaintea Nașterii Domnului

Greco-catolice 
Duminica dinaintea Nașterii Domnului

Romano-catolice 
Duminica a 4-a din Advent 
Sf. Zeferin, pp. m.

Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 20 decembrie. 
Este unul dintre părinții apostolici care au primit învățătura de credință direct de la apostoli. A fost numit de creștini Teoforul (purtătorul de Dumnezeu) pentru marea sa dragoste de Dumnezeu. 
Tradiție spune că Sfântul Ignatie ar fi fost, în pruncie, copilul pe care, luându-l în brațe, Iisus Hristos l-a arătat ucenicilor, spunându-le în ce mod poate omul să se apropie de Dumnezeu: cu nevinovăția pruncilor. 
A trăit în vremea împăratului roman Traian (98-117) și a fost hirotonit episcop al cetății Antiohia din Siria. A fost închis pentru faptul că a refuzat să jertfească zeilor și condamnat să fie dus la Roma și aruncat la fiare, în circ, în fața poporului. A primit cu bucurie această sentință, socotind că se jertfește pentru Hristos. 
În drum spre Roma, Sfântul Ignatie a trimis scrisori către bisericile din cetățile pe lângă care a trecut. Una dintre epistole a fost trimisă către prietenii din Roma pe care îi ruga să nu intervină la autorități ca să îi fie schimbată sentința. A primit moarte martirică la 20 decembrie 107, în circul de la Roma.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Antrenorul-agresor din Vaslui, pedeapsă uriașă! Ce va fi nevoit să facă pentru a reveni în fotbal. Update
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Traficul de coșmar care a ținut aproape două săptămâni. Unii șoferi au petrecut cinci zile în coloană
Adevarul
„Școala e la 900 de metri, dar elevii sunt aduși cu mașina”. Revolta bucureștenilor supărați pe părinții care blochează traficul
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Breaking News! Ion Țiriac a făcut o mutare de răsunet în România
MediaFlux
Ce înseamnă simbolurile I, II și floarea de pe sertarul mașinii de spălat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte