STENOGRAME în dosarul lui Mircea Govor. Numirile la ANAF erau făcute strict pe criterii politice

Redarea convorbirilor telefonice dintre vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor, cu membri importanți ai familiei politice din care face parte, precum și cu rudele sale prin alianță, scoate la iveală modul în care se făceau numirile în cadrul Administrației Naționale de Administrație Fiscală, dar nu numai. În cazul numirilor de la ANAF, negocierile pentru proptele ajungeau până la Dragnea și Chițoiu.
Iulian Tudor
21 dec. 2015, 18:49
STENOGRAME în dosarul lui Mircea Govor. Numirile la ANAF erau făcute strict pe criterii politice

Din referatul procurorilor DNA cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului Mircea Govor, vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare și președintele filialei PSD Satu Mare, reiese faptul că numirile în funcţii de șefi în cadrul ANAF erau făcute pe criterii politice, potrivit evz.ro. Apropiații lui Mircea Govor pe care acesta îi propulsa în funcții cheie din aparatul de stat, trebuiau susținuți de partidele din coaliția care se afla la guvernare. Din referat rezultă ce pârghii din PSD acționa Govor pentru a obține numirea în funcţii a protejaților săi. Scopul lui era acela de a obține protecție pentru afacerile familiei sale, dar și pentru filiala partidului.

Conform procurorilor DNA, în lupta pentru instalarea favoriților săi în funcțiile țintite, Mircea Govor avea pe de o parte nevoie să-și convingă prietenii sus-puși din PSD, iar pe de altă parte avea de combătut activitatea celor din PNL care aveau propriile propuneri pentru funcțiile din ANAF, cu prilejul reorganizării.  „Singurul criteriu avut în vedere la distribuirea unor astfel de posturi îl reprezintă cel politic, toate posturile urmând a fi ocupate de persoane ce provin ori sunt sprijinite partidele PSD şi PNL”, susţin procurorii DNA, în referatul cu propunerea de arestare preventivă.

Conform DNA, rivalii lui Govor în toată această acțiune erau șefi din cadrul filialei PNL Satu Mare, respectiv Ovidiu Silaghi și Adrian Ștef. Aceștia la rândul lor ajungeau până la Chițoiu pentru a-și propune oamenii în funcții. La rândul lui, Mircea Govor mergea pe relația Andrei Dolineaschi, Florin Tunaru și… Liviu Dragnea. În final, conform unor surse judiciare, decideau mărimile: Liviu Dragnea și Daniel Chițoiu, care era atunci ministru de Finanțe.

Liviu Dragnea l-a asigurat pe Govor că va vorbi cu Daniel Chițoiu

Din interceptările de la dosar, rezultă că în data de 5 septembrie 2013, Mircea Govor l-a contactat pe Liviu Dragnea, care era pe atunci ministru al Dezvoltării, cerându-i să accepte o întâlnire pentru a aborda problema numirilor la Finanţe.

Păi pentru că o avut Ştef o discuţie cu Chiţoiu şi o zis că tre’ să vorbim o treabă cu dumneavoastră şi până atunci nu poate zice nimic… şi despre asta o fost vorba…am primit sarcină ca să vorbesc cu dumneavoastră”.

Liviu  Dragnea i-a răspuns că ministrul Finanțelor, Daniel Chiţoiu, nu i-a spus nimic în acest sens. În continuarea discuţiei, Govor a vorbit despre cât de dificilă este problema numirilor ”îs atâta de încurcate de…Dar fără dumneavoastră…”. În final, Liviu Dragnea i-a dat asigurări că va vorbi direct cu Daniel Chițoiu. De altfel, șapte zile mai târziu Mircea Govor s-a și întâlnit cu Liviu Dragnea, la Ministerul Dezvoltării. Ulterior, vicepreședintele CJ Satu Mare a discutat cu Andrei Dolineaschi, fiind asigurat de către acesta că a vorbit la ANAF și că i s-a promis că „se rezolvă”. Dar Mircea Govor a fost sfătuit de către Dolineaschi și să ajungă la o înțelegere pe plan local cu cei din PNL, astfel încât să se înainteze o singură listă pentru numiri, comună.

Întâlnirea politicienilor cu șefii ANAF

În data de 17 septembrie 2013, Mircea Govor și Andrei Dolineaschi au fost în vizită la sediul central al ANAF, unde s-au întâlnit cu șeful instituției, Gelu Diaconu(omul numit de PNL în această funcție), și adjunctul său, Florin Tunaru (nimeni altul decât apropiatul PSD-istului Liviu Dragnea. De altfel, acesta din urmă fusese informat despre întrevedere chiar de către Mircea Govor. La această „sesiune” a participat și liberalul recent exclus Adrian Ștef, președintele CJ Satu-Mare.

Mostră de discuție

Adrian Dolineaschi: Da?
Mircea Govor: Adi unde eşti ?
Adrian Dolineaschi: La Parlament.
Mircea Govor: La Parlament, no fii atent, eu îs aci la ANAF… Păi, tu ai ceva împotriva lui… să-l pună în locul lui Maier pe băiatul ăsta? Că ăla… Sau ce, şi pe ăsta, tot tu îl susţii pe Maier?
Adrian Dolineaschi: Nu mă, cum să-l susţin eu pe Maier? !
Mircea Govor: A, deci se poate face în locul lui, da?
Adrian Dolineaschi: Eu nu-l susţin pe Maier, ce vorbeşti mă!
Mircea Govor: Păi da… uite aci sunt la domnu’ preşedinte în cabinet la ANAF.
Adrian Dolineaschi: Aşa.
Mircea Govor: Bun, şi şefa lui de cabinet îţi dă acuma un semnal, să-i spui că nu ştie… femeia nu ştie că dacă-l susţii sau nu-l susţii pe Maier! Acuma hai s-o tranşăm dracului de-o bată!
Adrian Dolineaschi: Măi, eu nu-l susţin pe Maier mă, da’ eu nici n-am vorbit cu nimeni, mă!
Mircea Govor: No bine. No…
Adrian Dolineaschi: Eu n-am discutat cu nimeni, te rog frumos! Da’ hai să nu vorbim pe telefon aiureli din astea, măi! Eu n-am vorbit cu nimeni!
Mircea Govor: Păi da’… ce, sunt aiureli, Doamne bate-o de lume?! Hai încoace atunci la ANAF. Hai încoace”.

Discuțiile dintre Mircea Govor și Adrian Dolineaschi despre interesele primului în rândurile ANAF au continuat mult si dupa acest moment.  Spre exemplu, în data de 25 martie 2014 la ora 19:35:40, Mircea Govor l-a sunat pe deputatul Andrei Dolineaschi, ambii folosind mobilele de serviciu: primul aparatul de la Consiliul Județean, al doilea aparatul dat de Parlamentul României.

Mircea Govor: Să trăiți domn secretar general!

Andrei Dolineaschi: Salut, domnu președinte! Ce faci?Ai sunat mai devreme la Cristina, eram cu una cu alta. Ia zi!

Mircea Govor: Deci eu am plecat,, eu mâine sunt în București, cum ne-am înțeles…

Andrei Dolineaschi: Bine.

Mircea Govor: Și atunci aș vrea să vin și la ANAF, că am o treabă foarte clară acolo!

Andrei Dolineaschi: OK vii și vorbim noi doi, da? Și după aia mergem, da?

Mircea Govor: Atunci la cât să fiu? Da, spune-mi la cât să fiu!?

Andrei Dolineaschi: Păi după ora unșpe la mine, da?

Mircea Govor: A, deci să fiu la tine la birou mai întâi?

Andrei Dolineaschi: Da.

Mircea Govor: La ora… la cât? Spune-mi ora exactă.

Andrei Dolineaschi: La unșpe, unșpe, doișpe… hai doișpe.

Mircea Govor: la doișpe?

Andrei Dolineaschi: Da.

Mircea Govor: Bun, atunci rămânem așa. Bine.

Andrei Dolineaschi: Bine, bine, te pup!

Mircea Govor: Bine, dragul meu. Mersi! Și eu te pup!

Andrei Dolineaschi: Numai bine. Pa,pa!

De unde rezultă că Mircea Govor mergea la ANAF aproape ca la el acasă.

Urmare a întâlnirii de la ANAF din 17 septembrie 2013, Mircea Govor a obținut ceea ce solicitase. El l-a informat despre rezultat, că s-a rezolvat, pe finul său Ioan Mircea Ardelean, căruia i-a trasat și sarcina de a-i trimite un email lui Florin Tunaru. Mircea Govor l-a sunat apoi și pe vicepreședintele ANAF să-i spună că va primi un email de la omul lui.

CITEŞTE ŞI: Noi dezvăluiri din dosarul lui Mircea Govor. Declaraţiile care i-ar putea face probleme lui Victor Ponta

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Alina Marymar îi dă fatala Lambadei, după ce a dat de înțeles că este însărcinată: "Nu știe să scrie și să citească”
Fanatik.ro
Câți bani aduc la buget băncile de stat. Ce se întâmplă în 2025 cu băncile acuzate că „fac profituri colosale”
Capital.ro
Se schimbă regulile la locul de muncă. Guvernul a aprobat legea. Se aplică amendă de până la 7.000 de lei angajatorilor
Playtech.ro
Cine este Liana Nicoleta Arsenie, președinta Curții de Apel București, și ce avere dețin
Adevarul
Avertismentul dur al unui general polonez către Putin: „Dacă ne atacați, intrăm în Kaliningrad”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Cum se transmite lepra și cum îți dai seama că ai intrat în contact cu boala. Este alertă epidemiologică după confirmarea unui caz la Cluj-Napoca
iamsport.ro
Unul dintre cei mai bogați afaceriști din Ungaria, investiție majoră în România! Proiectul gândit în apropiere de ansamblul rezidențial dezvoltat de Gigi Becali
MediaFlux
Nimeni nu scapă. Toate informațiile vor fi transmise în timp real către autorități
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu