Cioloş: A fost o solicitare de RENTĂ VIAGERĂ pentru SPORTIVI. Acest lucru merită discutat, sunt argumente

Premierul Dacian Cioloș a declarat miercuri că ar trebui lansată o dezbatere privind acordarea unor rente viagere sportivilor de performanță după retragerea din activitate, arătând că există argumente pentru un astfel de demers.
Iulian Tudor
23 dec. 2015, 13:58
Cioloş: A fost o solicitare de RENTĂ VIAGERĂ pentru SPORTIVI. Acest lucru merită discutat, sunt argumente

„A fost o solicitare de rentă viageră, un fel de pensie pentru sportivii care ies din performanță și care își dedică prima parte din viață foarte mult sportului și, probabil, asta îi împiedică să evolueze pe alte părți care le-ar putea permite să primească resurse financiare cu care să trăiască după ce au făcut performanță. Nu putem aloca, noi nu mai avem bani de alocat, pentru că bugetul este aprobat și știți că este foarte strâns. Oricum, nu sunt lucruri care se fac de pe o zi pe alta, sunt lucruri care trebuie gândite, dar mi se pare important să lansăm o dezbatere pe tema aceasta, apropo de toate discuțiile de acum cu pensiile speciale și așa mai departe. Aici chiar cred că merită să avem o discuție pentru că sunt argumente în spate”, a afirmat Cioloș, la Palatul Victoria, după ce a premiat handbalistele care au câștigat medaliile de bronz la ediția din acest an a campionatului mondial.

Handbalista Narcisa Lecușanu a precizat ziariștilor că a solicitat membrilor Guvernului să acorde o rentă viageră și pentru sportivii care au obținut argint și bronz la campionate mondiale, scrie Agerpres.

„Handbalul românesc mai deține o medalie de argint în 1973 și una în 2005 la campionatele mondiale, o medalie de bronz la campionatele europene din 2010. Echipa aceasta minunată a obținut un bronz la campionatul mondial și rugămintea noastră, a tuturor celor care am făcut ceva în handbalul românesc, cele care am câștigat aceste medalii, a fost să ne sprijine și pe noi să primim o rentă viageră, pentru că acum primesc rentă viageră numai medaliile de aur de la Mondiale și Europene și cele trei medalii de la jocurile olimpice. Considerăm că și cele două medalii obținute la competiții foarte puternice trebuie răsplătite cu o rentă viageră. Aceasta a fost solicitarea noastră către cei care guvernează acum. Suntem sigure că nu se va întâmpla imediat, țara are foarte multe probleme și sper din suflet, pe parcurs, acest Guvern să se gândească și la noi”, a spus sportiva.

Citeşte şi: Handbalistele românce, premiate de Cioloş după câştigarea bronzului la Mondiale: Sunt convins că vă veţi califica la JO

După premierea echipei naționale de handbal feminin, premierul Cioloș a vorbit cu președintele Federației de Handbal, Alexandru Dedu, care i-a solicitat o discuție privind o nouă sală de sport, lucru cu care prim-ministrul a fost de acord.

Premierul Dacian Ciolos a premiat, miercuri, la Palatul Victoria, echipa naționala de handbal feminin a României pentru obținerea locului III la Campionatul Mondial din Danemarca, sportivele urmând să primească fiecare 60.000 lei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT