Dan Şova rămâne în AREST PREVENTIV

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție i-au respins, luni, contestația lui Dan Șova, astfel că senatorul va rămâne încă 30 de zile în arest preventiv, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență în legătură cu un contract de asistență juridică de la CET Govora. Decizia este definitivă, iar Dan Șova își va petrece sărbătorile de iarnă în arestul Poliției Capitalei.
Iulian Tudor
28 dec. 2015, 14:49
Dan Şova rămâne în AREST PREVENTIV

Senatorul Dan Şova a fost adus, luni dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost judecată contestaţia acestuia la decizia din 22 decembrie de prelungire cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă, din 3 ianuarie până în 1 februarie 2016.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa supremă a admis în 22 decembrie cererea procurorilor Direcţiei Naţională Anticorupţie şi a respins ca nefondată cererea lui Dan Şova de înlocuire a arestului preventiv cu arest la domiciliu.

Senatul a avizat în 3 decembrie cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova, iar în aceeaşi zi senatorul a fost reţinut pentru 24 de ore. În 4 decembrie, instanţa supremă a decis plasarea lui Dan Şova în arest la domiciliu, iar zece zile mai târziu, acesta a fost arestat preventiv pentru 20 de zile, până în 2 ianuarie 2016, în urma admiterii contestaţiei procurorilor.

În noul dosar, senatorul Dan Şova este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

Este al treilea dosar în care Dan Şova este acuzat de fapte de corupţie şi este pentru a treia oară când senatorii au fost chemaţi să se pronunţe cu privire la ridicarea imunităţii parlamentare a acestuia în vederea arestării, ei respingând, în martie şi în iunie, o altă solicitare referitoare la dosarul „Turceni- Rovinari”, în care este judecat alături de fostul premier Victor Ponta.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă fostul director general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiţi pentru a achita un imobil cumpărat în Bucureşti.

Mihai Bălan a fost reţinut în 19 noiembrie, de procurorii DNA, care o zi mai târziu au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea lui preventivă. Solicitarea a fost respinsă, în 20 noiembrie, de instanţă, care a dispus ca directorul general CET Govora să fie cercetat în libertate, sub control judiciar. Bălan este acuzat de abuz în serviciu, pentru că a încheiat un contract de asistenţă juridică cu o firmă, influenţat de senatorul Dan Şova.

Dan Şova este acuzat şi în dosarul „Turceni-Rovinari”, în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta.

De asemenea, senatorul este urmărit penal de DNA într-un dosar privind contracte de consultanţă juridică cu CET Govora, cu prejudiciul de peste un milion de euro, alături de senator fiind cercetaţi şi Mihai Bălan şi Constantin Lăpădat, directorul general, respectiv directorul economic de la CET Govora. Procurorii îl acuză pe Dan Şova, senator, la data faptelor reprezentant al Societăţii Civile de Avocaţi „Şova şi Asociaţii”, de două infracţiuni de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine pentru altul un folos necuvenit.

CITEŞTE ŞI: Dan Şova, terorizat de PURICI în închisoare

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
De ce nu s-a putut juca finala Cupei României pe Stadionul din Ghencea: „Acolo era cea mai bună soluție. Păcat de suporteri”
Capital.ro
Preț carburanți 12 mai 2026. Motorina se ieftinește pentru a cincea zi la rând. Unde găsești cea mai ieftină benzină și motorină din România
Playtech.ro
Biciclete prinse de ţeava de gaz de pe casa scării. Cum încalcă românii care stau la bloc legea, se dau amenzi mari
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Marius Dorin Mihălcică, tată a doi copii, s-a stins din viață la doar 51 de ani: „Drum lin către stele, Marius!”
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Cărți de identitate electronice. Până la ce dată se mai pot face gratuit și ce conțin noile buletine
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi