RĂZBOI Siria. Peste 55.000 de morţi în anul 2015

Peste 55.000 de persoane au fost ucise în Siria în 2015, din care peste 2.500 de copii, a anunțat Observatorul sirian pentru drepturile omului.
Iulian Tudor
31 dec. 2015, 16:48
RĂZBOI Siria. Peste 55.000 de morţi în anul 2015

Potrivit ong-ului cu sediul în Marea Britanie, acest bilanț crește la peste 260.000 numărul total de morți de la declanșarea conflictului, în martie 2011, victimele fiind în majoritate combatanți. Numai în anul 2015 au murit 55.219 de persoane, între care 13.249 civili, printre care s-au aflat și 2.574 de copii, în timp ce în anul 2014 violențele din Siria s-au soldat cu 76.021 de morți.

Majoritatea persoanelor ucise au fost luptători, între care 7.798 de rebeli și peste 16.000 de jihadiști ai Statului Islamic (SI), ai Frontului Al-Nosra — ramura siriană a Al-Qaida — membri ai unor miliții care luptă împotriva președintelui sirian Bashar al-Assad.

În total, au fost ucise 17.686 de persoane din rândurile regimului sirian, între care peste 8.800 soldați ai armatei, peste 7.000 de membri ai milițiilor pro-Assad și 378 de membri ai mișcării șiite libaneze Hezbollah, care luptă de partea Damascului.

Aproximativ 1.214 de combatanți străini au fost de asemenea uciși, potrivit OSDO, care dispune de o largă rețea de militanți și surse medicale pe teritoriul țării. De altfel, ong-ul precizează că 274 de persoane decedate nu au putut fi identificate.

De la declanșarea conflictului, care a început prin reprimarea manifestațiilor pașnice și a evoluat într-un război complex, OSDO a înregistrat moartea a 260.758 de persoane, între care peste 76.000 de civili. Luptele s-au soldat de asemenea cu moartea a 40.121 de jihadiști, în timp ce aviația rusă și coaliția internațională condusă de SUA au intervenit recent în conflict pentru a lupta împotriva grupărilor teroriste.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Marius Corbu, culisele convocării în premieră a celui mai în formă român din cupele europene. De ce l-a chemat Gică Hagi. Exclusiv
Capital.ro
O schimbare importantă pentru românii cu salariu și venituri suplimentare. Cine ar putea scăpa de plata CASS
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș de 11 luni a fost îngropat de viu într-o pădure, în Carolina de Sud. În ce condiții a fost găsit micuțul
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Doar 15 județe rămase în urma reformei administrative propuse de PSD. Cum ar arăta harta României
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România