Subvenţii de 7 milioane de lei pentru partidele politice, în 2015, echivalentul a peste 6.400 de salarii minime

Partidele au primit, în anul 2015, subvenţii de la bugetul de stat în valoare de 6.760.468 lei, echivalentul a 6.438 de salarii minime pe economie sau al cheltuielilor de personal făcute de Avocatul Poporului - 6.751.000.
Iulian Tudor
04 ian. 2016, 15:18
Subvenţii de 7 milioane de lei pentru partidele politice, în 2015, echivalentul a peste 6.400 de salarii minime

Potrivit datelor Autorităţii Electorale Permanente, în 2015, cele mai mari subvenţii de la bugetul de stat au fost încasate de noul Partid Naţional Liberal (PNL şi PDL) – 2.923.196 de lei , Partidul Social Democrat – 2.441.710 de lei şi de Partidul Poporului Dan Diaconescu – 1.026.026 de lei.

CITEŞTE ŞI: Curtea de Conturi: ANOFM a acordat ILEGAL indemnizaţii şi subvenţii. Mii de români, obligaţi să dea banii înapoi

Deşi în iunie 2015, PP-DD şi UNPR au semnat un protocol de fuziune prin absorbţie, prin care PP-DD ar fi urmat să fie radiat din Registrul Partidelor Politice, formaţiunea înfiinţată de Dan Diaconescu şi-a păstrat personalitatea juridică, potrivit informaţiilor din Registrului Partidelor Politice –Tribunalul Bucureşti.

În martie 2015, cei 10 deputaţi care făceau parte din grupul parlamentar PP-DD, din Camera Deputaţilor, au demisionat şi au anunţat că grupul parlamentar îşi va schimbat denumirea în grupul Democrat şi Popular, urmând că facă demersurile pentru înfiinţarea unui nou partid, Partidul Naţional Democrat.

Partidul Consevator (PC) care a fuzionat cu Partidul Liberal Reformator (PLR), înfiinţat de Călin Popescu Tăriceanu, în iunie 2015, formând Alianta Liberalilor şi Democratilor (ALDE), a primit de la bugetul de stat suma de 237.322 de lei, aproape dublul sumei primite de Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), condusă de Garbriel Oprea – 111.647 de lei.

Cele mai mici încasări de la bugetul de stat le-a avut, în anul 2015, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), care a participat la ultimele alegeri legislative în alinaţă cu PDL, şi care a beneficiat de 20.563 de lei de la bugetul de stat.

Sumele încasate de partide parlamentare de la bugetul de stat au putut fi folosite, potrivit legislaţiei în vigoare, pentru întreţinerea şi funcţionarea sediilor, plata personalului, activităţi de propagandă şi organizarea de activităţi cu caracter politic, precum şi pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în ţară şi în străinătate, arată legea privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, scrie Mediafax.

Din cele 6.760.468 lei care au fost încasate în anul 2015, partidele au putut aloca bani şi pentru plata facturilor de telefon sau a cotizaţiilor datorate organizaţiilor politice internaţionale la care s-au afiliat.

Legislaţia permite, de asemenea, investirea banilor primiţi de la bugetul de stat în bunuri mobile şi imobile, necesare activităţii partidelor, acoperirea cheltuielile de protocol, birotică, precum şi cele necesare pentru campania electorală pot să fie finanţate din banii pe care partidele le primesc de la bugetul de stat.

Astfel, cu suma de 6.760.468 de lei, partidele politice parlamentare ar fi putut cumpăra 3493 de telefoane iPhone5, 223 de maşini Logan sau 1.352.093 de litri de benzina.

Suma totală alocată partidelor politice, în 2015, echivalează cu aproape 7.000 de salarii minime pe economie (6.438) sau cu bugetul alocat de Avocatul Poporului pentru cheltuieli de personal, potrivit execuţiei preliminare a instituţiei.

75% din bugetul anual acordat partidelor politice sunt împărţite partidelor politice, proporţional cu numărul de voturi primite la alegerile parlamentare, respectiv media voturilor valabil exprimate pentru Camera Deputaţilor şi Senat, dacă au realizat pragul electoral, mai arată legea privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

De asemenea, potrivit legislaţiei, 25% din bugetul anual acordat partidelor politice sunt împărţite formţiunilor, proporţional cu numărul de voturi valabil exprimate, primite la alegerile locale pentru alegerea consilierilor judeţeni şi consilierilor din cadrul municipiului Bucureşti, dacă au obţinut cel puţin 50 de mandate de consilier judeţean şi de consilier din cadrul municipiului Bucureşti.

Pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de candidaţii femei.

Suma alocată anual partidelor nu poate fi mai mare de 0,04% din veniturile prevăzute în bugetul de stat.

Începând cu anul 2008, partidele primesc subvenţia de la bugetul de stat prin bugetul Autorităţii Electorale Permanente şi au obligaţia să înregistreze distinct în evidenţa contabilă proprie subvenţia primită.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie fără margini înainte de UTA – Dinamo. S-a aruncat de la etajul 7 și a murit
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Cum pot afla dacă un moştenitor este străin de moştenire: explicaţia specialiştilor în Drept
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Gigi Becali s-a dus peste jucătorii de la FCSB și a distrus un fotbalist de față cu toți colegii: ”Atât poți! Te rog eu frumos, lasă mingea să intre, nu o mai scoate”
MediaFlux
România sare în aer! S-au anunțat prețurile gazelor în 2026
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet