Documentul care-i poate aduce eliberarea lui Mihai Stoica. Ce angajament şi-a luat Becali faţă de Meme

Steaua a depus la dosarul de eliberare al lui Mihai Stoica o adeverinţă prin care anunţă că-l va reangaja pe Meme, după ce acesta va ieşi din închisoare.
Iulian Tudor
05 ian. 2016, 21:27
Documentul care-i poate aduce eliberarea lui Mihai Stoica. Ce angajament şi-a luat Becali faţă de Meme

Steliştii au încercat şi ei să îi convingă pe judecători că Stoica merită eliberat, iar strategia pare că a dat roade, magistraţii dând aviz favorabil pentru eliberarea condiţionată. Meme Stoica a mai fost şi în anii trecuţi managerul sportiv al Stelei şi a fost desemnat de două ori „Conducătorul anului” în Liga 1.

Citeşte şi MIHAI STOICA, pledoarie în faţa instanţei. DE CE merită să fie ELIBERAT

Pe de altă parte, avocatul Doru Giugula a vorbit despre problemele pe care le-ar putea întâmpina Steaua, dacă-l va reangaja pe Meme. „E de apreciat că domnul Becali încearcă să facă bine celor care l-au ajutat. Numai că, din dorința de a face bine, să nu facă mai mult rău. Îi dau un sfat gratuit: să-i facă o fișă a postului domnului Stoica în așa fel încît să rezulte că, în calitate de director sportiv, nu va face altceva decât să stabilească câte flotări să facă jucătorii, câte ture de stadion și câte genuflexiuni.

Reprezentarea nu va putea fi făcută de Stoica sub nici o formă, nu numai în fața publicului, ci și în raport cu alte entități sau alte cluburi. Dacă semnează vreun document cu însemnele clubului, deja înseamnă reprezentare. Nu poate să stea pe bancă, trebuie să stea în tribună, ca orice alt suporter„, a spus Doru Giugula la DolceSport.