Ministrul Ana Costea vrea criterii de performanţă şi cere revizuirea proiectului Legii salarizării unitare

Ministrul Muncii, Ana Costea, le-a cerut miniștrilor să îi comunice, până pe 11 ianuarie, criteriile de performanță care să justifice sistemul de salarizare pe "familia ocupațională de care aparțin" și va solicita, prin Memorandum, Guvernului constituirea unei comisii care să se ocupe de revizuirea proiectului Legii salarizării unitare și, ulterior, de consultarea cu ministerele pe marginea acestui document.
Iulian Tudor
05 ian. 2016, 21:58
Ministrul Ana Costea vrea criterii de performanţă şi cere revizuirea proiectului Legii salarizării unitare

„Legea salarizării unitare este un obiectiv pe care eu, cu ministerul pe care îl reprezint, mi l-am asumat, cu finalizare în noiembrie 2016, din motivul că orice act normativ cu aceste prevederi este imposibil să se adopte de la 1 ianuarie, deoarece este an electoral, dar asta nu împiedică începerea consultărilor, a negocierilor. (…) Am transmis, încă din 31 decembrie, colegilor mei miniștri o adresă prin care am cerut, pentru că în opinia noastră orice sistem corect, obiectiv, trebuie bazat pe criterii de performanță și trebuie să reflecte importanța socială a activității pe care fiecare salariat o desfășoară, am transmis o adresă prin care am solicitat, în consultare cu comisiile de dialog social, să comunice care ar fi criteriile de performanță care să justifice sistemul de salarizare pe familia ocupațională de care aparțin și, pe de altă parte, să ne indice criteriile care să justifice premierea. După cum știți, există posibilitatea unui fond de premiere. Fiecare ordonator de credite își poate prevedea în buget un sistem de premiere, care și acesta, în opinia noastră, ar trebui făcut obiectiv, pe criterii. Termenul până la care colegii miniștri cu comisiile de dialog social trebuie să comunice criteriile de performanță pe domenii de activitate este 11 ianuarie”, a declarat Ana Costea, la TVR1.

Citeşte şi: Ministrul Ana Costea, despre taxa pe supravieţuire: Cereţi explicaţii celor care au elaborat Codul Fiscal

Acesta a precizat că, în paralel, lucrează la un Memorandum ce va fi prezentat premierului și supus spre aprobare în ședință de Guvern, privind constituirea unei comisii care va revizui proiectul Legii salarizării unitare, scrie Agerpres.

„Între timp, pentru că lucrăm în paralel, pentru a garanta și a oferi tuturor salariaților — și până la urmă populației acestei țări — garanția că obiectivele pe care ni le-am asumat ni le ducem la capăt, am întocmit un Memorandum, pe care intenționez să-l supun premierului și aprobării în ședință de Guvern, un Memorandum prin care am să solicit constituirea unei comisii care să aibă ca reprezentanți Ministerul Muncii, cu direcția de specialitate, reprezentat la nivel de cel puțin secretar de stat plus 2-3 experți de la Ministerul Administrației și Dezvoltării Regionale pentru partea de administrație locală, care se află în subordinea domnului vicepremier, Ministerul de Finanțe… după care comisia, pe baza propunerilor care vin pe domenii de activitate, va revizui proiectul prin consultări cu fiecare minister, pentru că, din câte am înțeles, pe proiectul actual, existent, s-au efectuat consultări, dar au existat nemulțumiri și la un moment dat s-au blocat. Deci, vom lua fiecare familie ocupațională cu reprezentanții ei și vom discuta”, a spus Ana Costea.

Ea a explicat că rezultatul va fi o lege care să ofere predictibilitate angajaților, care vor cunoaște astfel care le va fi venitul. În al doilea rând, aceasta va asigura o echitate, iar cei care au același nivel de studii, aceeași vechime, care beneficiază de sporuri, pe orizontală ar urma să beneficieze de același salariu. Proiectul va avea în vedere și sistemul de avansare. Legea ar urma să intre în vigoare din 2017.

Potrivit ministrului, această lege este importantă și necesară, pentru că la ora actuală salarizarea se face în baza Legii salarizării 330/2009, modificată prin Legea 284/2010, care nu se aplică integral și există disfuncționalități.

„Este vorba despre 110 clase și 24 de coeficienți. Salariul minim are influență, pentru că majorarea salariului minim a presupus și modificarea coeficienților. În prezent, în sistemul public există discrepanțe și discriminare între aceleași categorii de salariați, mai exact avem diferențe de salarizare între persoane ce ocupă aceleași funcții, pe orizontală, între persoanele cu o vechime în activitate ce ajung la un salariu mai mic decât un debutant. O altă disfuncționalitate este faptul că există o diferență și în interiorul aceleiași instituții și între instituții. Există o diferență și la nivelul administrației locale. Și acolo au operat majorări de până la 12%, anterior majorării de 10%„, a mai afirmat Ana Costea.

Ministrul Muncii a declarat în prima sa conferință de presă că Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se află printre prioritățile anului 2016.

„Există un proiect în minister al acestei legi (a salarizării unitare — n. r.). Împreună cu direcțiile de specialitate din minister, după ce vom așeza puțin pe tot ceea ce înseamnă salarizare va trebui să facem niște studii de impact. Va trebui să respectăm procedura de a revizui acel proiect, pe de o parte, să vedem care sunt lucrurile… există niște nemulțumiri și din partea sindicatelor și din partea patronatelor și atunci vom relua această procedură. Deci, noi, la 1 februarie, o să avem proiectul pus la punct în minister, îl supunem procedurii consultării partenerilor sociali, pentru că am acest mecanism și legea mă obligă ca tot ceea ce înseamnă proiect de act normativ cu impact pe atribuțiile partenerilor sociali să îi consult. Voi face și o consultare interministerială. După ce realizăm consultarea cu partenerii sociali proiectul de lege urmează să fie dezbătut de societatea civilă și abia după aceea intră în dezbaterile comisiilor de specialitate la Parlament”, a explicat atunci ministrul Muncii.

Ana Costea a precizat că la toate acestea se adaugă o restricție cu privire la adoptarea cu cel puțin șase luni înainte de alegeri a unor legi care prevăd acordarea de drepturi materiale. Ca urmare a acestei restricții, ea și-a stabilit ca termen de adoptare a legii luna noiembrie 2016.

Citeşte şi: Ministrul Muncii, Ana Costea, despre majorarea salariului minim din mai: „O soluţie echitabilă”

Ministrul Muncii a subliniat că proiectul de lege care există în minister are ca dată de intrare în vigoare 1 ianuarie 2017.

DailyBusiness
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Video. Minunea de la Sinaia. Locul sfânt care a rămas neatins după furtuna devastatoare
Capital.ro
Doliu în televiziune. Marele prezentator a murit. Toți copiii l-au iubit. A fost un pionier
Playtech.ro
Anunţul momentului despre vremea în august! Va fi o lună cum nu am mai avut de ani de zile, spun meteorologii
DailyBusiness
Lene pe bani publici: bugetarii din România, codașii Europei la productivitate, arată un STUDIU al Uniunii Europene
Adevarul
Adolescenta care își jelea părinții în biserică, acuzată că i-a ucis cu sânge rece: elogiul care a ridicat suspiciuni
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Cele mai puternice cupluri din zodiac. Nativii care au toate șansele să îmbătrânească împreună
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
kanald.ro
Cine sunt femeile celebre care au fost în viața lui Lucian Viziru. Cel mai dorit burlac din România a cucerit celebrități precum Catrinel Sandu sau Gabriela Spanic
Cancan.ro
Am aflat cine este bătrânelul bogătaș care a fost UMILIT de iubita tinerică în fața unui hotel din Monaco!
Playsport.ro
Bolojan schimbă harta României. Comasarea primăriilor din țară și reducerea...
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Obligatoriu pentru cei care dau de permis. E cea mai importantă regulă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
stirilekanald.ro
VIDEO Primul caz de malarie luat din România. Pacientul, internat la Spitalul Victor Babeș
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Pensionarii care vor plăti 2.430 de lei pe an. Calcul exclusiv de la Casa de Pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Planta care alungă căpușele din curte. Ce ar trebui să ai neapărat în grădină ca să scapi de musafirii nepoftiți