Răzvan Raţ a fost operat la umăr. Riscă să rateze EURO 2016

Răzvan Raţ, fundaşul lui Rayo Vallecano, a fost supus cu succes unei intervenţii chirurgicale la umărul drept, dar va reveni la antrenamente abia peste trei luni.
Filip Stan
06 ian. 2016, 07:29
Răzvan Raţ a fost operat la umăr. Riscă să rateze EURO 2016

„Răzvan Raţ a suferit o intervenţie chirurgicală la tendonul muşchiului de la umărul drept. Intervenţia a fost făcută la spitalul Fremap de medicii Almoguera şi Garcia de Lucas”, a anunţat sute-ul oficial al lui Rayo Vallecano.

Răzvan Raţ a avut un tendon rupt, cam doi centrimetri, care a fost cusut. Fotbalistul a vorbit de trei variante privind recuperarea și, într-un final, a răsuflat ușurat când a aflat că a scăpat de ce era cel mai grav. Doctorii i-au spus că va lipsi de pe gazon trei luni de zile. Va fi o perioadă în care trebuie să se protejeze, nu se va putea antrena. Abia după trei luni va relua antrenamentele, anunţă Digi Sport.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
”Mi s-a spus că aș mai avea 2-3 ani de trăit”. Mărturii cutremurătoare ale unei campioane europene care a aflat că are cancer la doar 33 de ani
Capital.ro
Undă verde pentru tranzacția anului. Pavăl Holding poate prelua Carrefour România
Playtech.ro
Cât costă porumbul românesc la început de sezon. Comercianții spun că prețurile vor scădea în următoarele săptămâni
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?