Bilanţ DNA: 188 de inculpaţi, condamnaţi definitiv în dosarele de corupţie în noiembrie şi decembrie

Direcția Națională Anticorupție informează că 188 de inculpați au fost condamnați definitiv în lunile noiembrie și decembrie 2015 în dosarele instrumentate de DNA.
Iulian Tudor
11 ian. 2016, 16:39
Bilanţ DNA: 188 de inculpaţi, condamnaţi definitiv în dosarele de corupţie în noiembrie şi decembrie

„În cursul lunilor noiembrie și decembrie 2015, în dosare de corupție instrumentate de DNA, au rămas definitive 65 de hotărâri judecătorești prin care au fost condamnați 188 de inculpați, dintre care: un prim procuror parchet judecătorie, un judecător, nouă avocați, doi executori judecătorești, cinci directori de companii și regie autonomă, un primar oraș, un rector universitar, doi medici, cinci ofițeri de poliție, patru comisari de gardă financiară și cinci lucrători vamali”, se arată într-un comunicat al DNA.

CITEŞTE ŞI: Remus Truică, audiat din nou la DNA: „Nu mă consider vinovat cu nimic”

Potrivit sursei citate, pedepsele dispuse de judecători față de cei 188 de inculpați sunt cuprinse între 11 ani închisoare și un an închisoare cu amânarea pedepsei, scrie Agerpres.

Între persoanele condamnate, se numără un prim procuror de parchet de judecătorie, un judecător, nouă avocaţi, doi executori judecătoreşti, cinci directori de companii şi regie autonomă, un primar de oraş, un rector universitar, doi medici, cinci ofiţeri de poliţie, patru comisari de gardă financiară şi cinci lucrători vamali.

În noiembrie a fost condamnat definitiv, la patru ani de închisoare cu executare, fostul judecător al Curţii de Apel Oradea, Mircea Puşcaş, acuzat de DNA că a cerut de la o persoană judecată în mai multe dosare 51.500 de euro, din care ar fi primit 21.500 de euro, promiţând că intervine la magistraţi să dispună soluţii favorabile, precum şi fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, Mihai Betelie, la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, acuzat că a efectuat prin persoane interpuse activităţi de comerţ incompatibile cu funcţia.

Fostul primar al oraşului Borşa, Cornel Remus Şteţco, a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, pentru obţinere pe nedrept a unor fonduri europene, iar fostul şef al Poliţiei Oraşului Pantelimon, Alexandru Adrian Şovar, la trei ani şi opt luni de închisoare, pentru că a primit 600 de dolari de la un şofer prins băut la volan, i-a oferit 300 de dolari unui subaltern pentru a îl ajuta pe şoferul respectiv şi i-a luat ceasul de mână subalternului.

În luna decembrie instanţele au decis condamnarea lui Adrian Chebuţiu, preşedinte al consiliului de administraţie şi director general al Uzinei Constructoare de Maşini (UCM) Reşiţa, şi a lui Adrian Coriolan Preda, director executiv al UCM Reşiţa, la câte cinci ani de închisoare, pentru delapidarea companiei şi constituire de grup infracţional organizat, prejudiciul fiind estimat la peste 75 de milioane de lei. În acelaşi dosar, Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa, a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru favorizarea infractorului şi intermedierea infracţiunilor economice.

Tot în decembrie a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare fostul director general al RATB Viorel Popescu pentru a prejudiciat regia cu aproximativ 820.000 de euro, prin încheierea unui contract cu o firmă care, deşi nu avea drept de asistenţă juridică, a oferit RATB astfel de servicii.

Fostul şef al Poliţiei Rutiere Braşov, Claudiu Tămârjan, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru că a determinat agenţi de poliţie să îşi încalce atribuţiile de serviciu pentru a asigura protecţie unor oameni de afaceri şi funcţionarilor publici, scrie Mediafax.

Fostul rector al Universităţii Ovidius din Constanţa, Tiberiu Dănuţ Epure, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. El a fost anchetat de DNA după ce a fost denunţat de studenţi că a cerut 10.000 de euro pentru a facilita admiterea la Facultatea de Farmacie pentru trei candidaţi, el primind 5.000 de euro.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Ultimele vești despre starea de sănătate a lui Cornel Dinu! Anunțul făcut de un apropiat: „Îl simți din voce. Nu este ușor”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
La ce foloseşte gaura din mânerul tigăilor: nu este pentru agăţat sau curăţat
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Tamaș a intrat prin video la emisiune și a lăsat mască pe toată lumea: ”Băi, nebunule, suntem în direct! Nu ești sănătos la cap, oprește-te”
MediaFlux
Armistiţiu de Crăciun, propus de Ucraina. Condiția ridicată de Kremlin
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde