Mihai Trăistariu: „Îmi vând şi casa numai să câştig Eurovision”

Mihai Trăistariu (39 de ani) este unul dintre artiștii români care a reușit să ajungă pe scena concursului Eurovision. În anul 2006, a plasat România pe locul al patrulea cu melodia „Tornero”. Tot el este cel care a criticat dur prestația trupei „Voltaj” la ediția de anul trecut a concursului muzical.
Alina Costache
12 ian. 2016, 11:19
Mihai Trăistariu:

Trăistariu vrea să le demonstreze colegilor lui de breaslă că România poate câștiga marele premiu la Eurovision. Mai mult decât atât, artistul este dispus să facă orice pentru a ajunge pe primul loc, inclusiv sacrificii financiare extreme.

„Participarea mea la Eurovision în acest an e sigură. M-am mobilizat cu toate forțele și merg înainte. Din septembrie 2015, pregătesc piesa în engleză «Paradisio», compusă de mine, Robby G. și Dumi Pădure, de 10 ori mai bună decât «Tornero», pentru care am filmat deja videoclipul”, a declarat artistul, pentru ziarulring.ro.

Mai mult, Trăistariu a făcut investiții serioase pentru câștigarea acestui premiu. „Am trecut de 25.000 de euro, dar nu cred că e relevant… Sunt capabil să-mi vând şi casa numai să câştig Eurovision. Ruslana (din Ucraina – n.r.), de exemplu, când a câştigat, şi-a vândut locuinţa să poată investi în promovare. Bine, nu e cazul meu, dar, dacă trebuie, faci toate sacrificiile”, a explicat el.

Ceea ce l-a determinat să se înscrie, din nou, în concurs, au fost, spune el, anumite „semne”. „M-am jucat cu zodiacul european şi chinezesc, iar la Săgetător şi la Dragon se spune că 2016 e anul meu. O dată la 12 ani revine un an favorabil carierei, când vei fi în vârf indiferent de bariere. M-a influenţat puţin. În plus, am şi visat prin toamnă că am câştigat Eurovisionul. Aceste semne m-au mobilizat şi m-au încurajat”, a mărturisit Trăistariu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Cristi Balaj explică ultimele implementări VAR făcute de UEFA: „Va fi mai clar și mai ușor!”
Capital.ro
Cu ce riscuri ne putem confrunta în următorii ani. Ilie Bolojan vorbește despre ratingul României: Sper să putem trece la o perspectivă stabilă
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Gigi Becali încă îl așteaptă pe membrul Generației de Aur la FCSB: ”A fost ideea lui MM”
MediaFlux
Ilie Bolojan, anunț pentru români privind situația energetică! Apel privind consumul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România