Vicepreşedintele MP cere o decizie naţională privind seriozitatea membrilor după cazul Crăcea de la Giurgiu

Vicepreşedintele MP Clement Negruţ afirmă că va solicita conducerii naţionale a partidului să ia o decizie prin care să impună membrilor săi "seriozitate", după ce liderul MP Giurgiu, Marius Bogdan Crăcea, a spus, într-o conferinţă de presă, că îşi caută iubită.
Iulian Tudor
14 ian. 2016, 16:27
Vicepreşedintele MP cere o decizie naţională privind seriozitatea membrilor după cazul Crăcea de la Giurgiu

Deputatul Clement Negruţ a declarat că, indiferent de sancţiunea aplicată liderului Mişcării Populare Giurgiu de organizaţia din care face parte, cazul va trebui dezbătut şi de conducerea naţională a partidului pentru a arăta membrilor seriozitatea pe care trebuie să o manifeste în cadrul conferinţelor de presă.

Citeşte şi: Liderul MP Giurgiu, care a anunţat într-o conferinţă de presă că îşi caută iubită, EXCLUS din partid

„Va trebui să luăm o decizie politică la nivel de partid prin care să arătăm seriozitatea pe care trebuie să o avem în cadrul conferinţelor de presă. Chiar dacă dorim să transmitem printr-o metaforă ceva, cred că trebuie să stăpâneşti foarte bine lucrurile şi nu poţi să te joci cu cuvintele într-o conferinţă de presă. Cu siguranţă vom lua o decizie la nivel naţional. Chiar dacă lua sau nu organizaţia din care face parte o decizie, statutul nostru este foarte clar din acest punct de vedere şi orice prejudiciu de imagine pe care îl aduc membrii partidului se sancţionează”, a spus Negruţ.

Clement Negruţ a adăugat că purtarea colegului său de la Giurgiu în conferinţa de presă „nu este scuzabilă”, chiar dacă acesta ar fi vrut să facă o glumă şi să folosească o metaforă, scrie Mediafax.

„Nu putem trece cu vederea aşa de uşor o asemenea abordare într-o conferinţă de presă”, a afirmat Negruţ.

Vicepreşedintele MP a precizat că va propune ca acest caz să fie dezbătut, sâmbătă, la Colegiul Naţional al partidului, astfel încât în viitor să nu mai existe astfel de probleme care ar putea cauza prejudicii grave de imagine Mişcării Populare.

Liderul Partidului Mişcarea Populară Giurgiu, Marius Bogdan Crăcea, îşi caută iubită, el spunându-le jurnaliştilor, într-o conferinţă de presă, că oamenii nu sunt făcuţi să fie singuri şi că idealul său este ca viitoarea iubită să lucreze în sistemul de justiţie, să fie atrăgătoare şi inteligentă.

Preşedintele organizaţiei municipale a Partidului Mişcarea Populară Giurgiu, Marius Bogdan Crăcea, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că îşi caută iubită, în condiţiile în care alegerile locale se apropie şi trebuie să fie pregătit „din toate punctele de vedere”.

„Anunţul meu pe scurt poate fi sintetizat astfel: politician giurgiuvean caut iubită. Alegerile locale se apropie şi trebuie, chiar dacă nu sunt prima opţiune a partidului, să fiu pregătit din toate punctele de vedere. Oamenii nu sunt făcuţi să fie singuri, iar femeia spune multe despre bărbatul ei. Sper cu ajutorul presei să devin candidatul ideal pentru Primăria Giurgiu. Aş spune că viitoarea iubită ar fi ideal să lucreze în sistemul de justiţie, la judecătorie, tribunal, parchet, dar această condiţie ar fi prea restrictivă. Aşa încât criteriile de bază sunt să fie atrăgătoare şi inteligentă”, a afirmat Crăcea.

El le-a transmis femeilor „interesate” că îl pot contacta pe Facebook sau îşi pot lăsa datele de contact la sediul partidului.

Citeşte şi Cele mai tari PERLE ale politicienilor: De la „inundaţii în chiloţi” până la „noi lucrăm cu vecii-vecilor”

Întrebat de jurnalişti dacă vrea să se însoare, el a spus că zilele trecute a primit horoscopul pe 2016 şi scria că în acest an va avea succes în carieră şi se va căsători.

De altfel, Marius Bogdan Crăcea, în vârstă de 38 de ani, a postat pe Facebook mai multe articole apărute în presa locală în urma anunţului său din conferinţa de presă şi a primit numeroase comentarii, între care: „Acum, dacă nu ţi-o ieşi treaba asta cu politica să nu te găseşti trist, însurătoarea nu văd cum ai s-o ratezi la atâta publicitate?! Mult succes!”.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Fanatik.ro
Ce nereguli a scos la iveală ultimul control de audit la STB: datorii mascate și „risc de fraudă la intervenția directorilor”
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins una dintre figurile marcante ale României. Lasă în urmă o mare moștenire artistică
Playtech.ro
Iluzia optică a momentului. Ai 11 secunde la dispoziţie să găseşti iepuraşul ascuns printre pisici
Adevarul
STENOGRAME Angajații CFR acuzați de mită s-au consultat cu ChatGPT înainte de audieri. „Vrei să îți spun cum să răspunzi?”
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Scene neverosimile în SuperLiga: un jucător s-a supărat că echipa sa a câștigat! A alergat plângând la vestiar și a avut o ieșire nervoasă: 'Cum e posibil?!'
MediaFlux
SUA și Rusia, decizie crucială privind armele nucleare. Sunt în joc mii de focoase și capacități uriașe de distrugere
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil